x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Terorism la Stockholm: 'Suedia a fost atacată', afirmă premierul Stefan Löfven

Terorism la Stockholm: 'Suedia a fost atacată', afirmă premierul Stefan Löfven

07 Apr 2017   •   17:19
Terorism la Stockholm: 'Suedia a fost atacată', afirmă premierul Stefan Löfven

Cel puţin trei persoane au murit şi alte câteva au fost rănite vineri după ce un camion a intrat în mulţimea de pe o arteră comercială şi apoi s-a izbit în vitrina unui magazin în centrul capitalei Suediei, Stockholm, a anunţat poliţia, în timp ce premierul Stefan Löfven a spus că ţara sa 'a fost atacată' şi că totul indică faptul că este vorba de un 'act de terorism', transmite Reuters. 

Postul public de radio suedez a relatat că trei persoane au murit în incident, dar că bilanţul morţilor ar putea fi mai mare. 

O zonă din centrul Stockholm-ului a fost închisă, iar la faţa locului se află numeroase echipaje de poliţie şi ale serviciilor de urgenţă. 

Potrivit agenţiei suedeze de ştiri TT, circulaţia metroului a fost suspendată. 

Forţele de securitate au anunţat că suspectează un atac terorist, potrivit DPA. 

Premierul Stefan Löfven a declarat la rândul său că Suedia 'a fost atacată' şi că totul indică faptul că este vorba de un 'act de terorism', potrivit agenţiei de presă TT. 

Incidentul s-a produs în apropierea unui mare magazin, la intersecţia dintre o mare arteră şi cea mai frecventată stradă pietonală din capitala Suediei.AGERPRES

×