O femeie, supravieţuitoare a Holocaustului şi care a trăit din mila oamenilor pe străzile New York-ului, a lăsat Universităţii Ebraice din Ierusalim jumătate din averea sa de 300.000 de dolari, a relatat CNN.
"Ne-a emoţionat foarte mult...", a declarat purtătorul de cuvânt al instituţiei de învăţământ,Yefet Ozery. "Universitatea Ebraică are mulţi donatori şi sponsori, mulţi oameni ne menţionează în testamente, dar nu am întâlnit niciodată o persoană care a trăit ca o femeie saracă şi şi-a donat jumatăte din avere universităţii noastre", a precizat Ozery.
Femeia, care a murit în 2007 la vârsta de 92 de ani, nu a fost identificată public, la dorinţa administratorului oficial al averii sale. De origine evreiască, ea s-a născut în Austria şi a supravieţuit unui lagăr de concentrare nazist. Ulterior, a trăit mulţi ani pe străzi în Manhattan. Familia unui contabil evreu i-a oferit cele necesare traiului zilnic, iar femeia le muta maşina dintr-o parte pe cealaltă a străzii pentru a evita amenda. Familia contabilului nu a ştiut nimic de averea pe care femeia şi-o ţinea la bancă, fiind foarte surprinsă când a aflat de testamentul acesteia.
CNN preciza că nimeni nu cunoaşte cu exactitate provenienţa banilor femeii. O parte dintre ei au fost lăsaţi prietenilor, o parte familiei contabilului (100.000 de dolari) iar restul au ajuns la universitate. Conducerea acesteia a declarat că nu o cunoaşte pe femeie şi nici nu ştie care a fost relaţia ei cu instituţia de învăţământ.
Potrivit testamentului, banii oferiţi universităţii vor fi folosiţi pentru cercetarea medicală şi pentru burse acordate cercetătorilor.