Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Obiectivul principal al lui Silvio Berlusconi în calitate de premier a părut multă vreme aiuritor şi ruşinos de evident. Chiar din momentul în care a păşit în golul politic creat în 1993 de scandalul de corupţie care a afectat dreapta şi de colapsul comunismului italian, Berlusconi s-a folosit de cariera sa politică pentru a se proteja pe sine şi imperiul său media de lege, notează într-un editorial publicaţia britanică The Guardian.
În timpul celei mai lungi dintre cele trei perioade în care a activat ca premier, Berlusconi nu şi-a consolidat doar amprenta sa deja puternică asupra industriei media italiene, ci a adoptat şi legislaţia care îi garanta imunitatea faţă de urmărirea în justiţie. Ulterior, în momentul în care s-a decis că legea încalcă Constituţia, Berlusconi, nu de mult timp reales, a adus-o în atenţie într-o nouă înfăţişare, anul trecut, şi a transformat-o cu succes în lege.
Succesul lui Berlusconi se datorează într-o anumită măsură propriului său curaj, dar într-o foarte mare măsură slăbiciunii oponenţilor săi politici, în special, a stângii italiene, care nu a reuşit să se transforme într-o opoziţie eficientă. Şi cu toate acestea, ultima fuzionare dintre partidul său, Forza Italia şi Alianţa Naţională /AN/, partid moştenitor direct al tradiţiei fasciste a lui Benito Mussolini, în noul bloc Poporul Libertăţii /PdL/, ar putea lăsa o amprentă mai de durată asupra vieţii publice italiene decât a făcut-o de-a lungul timpului orice altă acţiune a mogulului populist.
Spre deosebire de Germania de după război, Italia nu s-a confruntat niciodată în mod adecvat cu propria sa moştenire fascistă. În consecinţă, în timp ce neofascismul nu a reapărut niciodată la suprafaţă în mod serios în Germania, în Italia au existat continuităţi importante - printre acestea, oficiali şi legi moştenite din era Mussolini şi renaşterea după război a partidului fascist sub o altă denumire - în pofida unei culturi publice antifasciste. Aceste continuităţi au devenit mai puternice. Este o zi a ruşinii pentru Italia, este de părere The Guardian.
Cu toate acestea, AN a evoluat mult în aceşti 60 de ani, iar liderul său, Gianfranco Fini, a scăpat de o parte din moştenirea politică, orientându-şi partidul către centru. Fini a lucrat pentru mai bine de 15 ani ca aliatul lui Berlusconi. El vorbeşte despre necesitatea unui dialog cu Islamul, denunţă antisemitismul şi susţine o Italie multietnică, poziţii fără de care Berlusconi, cu campaniile sale populiste orientate împotriva rromilor şi a imigranţilior şi cu ataşamentul său pentru un rasism "moderat", ar avea probleme să se adapteze.
În pofida originilor sale liberale îndepărtate, Italia modernă este istoric o ţară de dreapta. Şi cu toate acestea, este un gând extrem de şocant acela că unul dintre cei 20 de lideri participanţi la summitul economic de la Londra şi-a reclădit baza politică pe fundaţii puse de fascişti şi susţine că, în consecinţă, dreapta are şansa de a rămâne la putere generaţii întregi.
Sursa: Agerpres
