Torino de Carcaliu

O dată pe an trăieşte cu adevărat Carcaliu, satul de la Dunăre - in august, cănd lipovenii se intorc acasă.

In august, Carcaliu e un Torino cu rubaşcă. Se intorc cazacii la poalele Măcinului, in galopul cailor struniţi sub nume de maşini italieneşti. Căci curge şi la Torino o apă - Po ii zice, şi are restaurante frumoase şi măndreţe de poduri, dar la Po nu poţi să bagi mănă in măl şi să scoţi raci, ca la Dunăre. Şi-or fi macaronarii ăia pricepuţi la modă, dar lipovencele tot la Carcaliu se intorc, cănd le e timpul să se mărite, şi imbracă kicika şi kaseak, cusute in casă.


DORUL. Un an intreg tace Carcaliu, sub ochii trist-albaştri ai babicelor - bunicile lipovence, care-şi poartă pe uliţele pustii dorul de nepoţi. Cazacii cei tineri is departe, in Italia. Şi-au luat cu ei nevestele,
şi-au luat copiii şi au pus de alţii, pe meleagurile străine. I-au dat acolo pe la şcoli, şi-au cumpărat case, iar cele de le-au lăsat in sat se prăpădesc de urăt şi pustiu.

Dar in august, ehee, babuşco (bunico), ţi se intorc nepoţii acasă. Şi se umple Carcaliu de maşini cuminţi de familie, dar şi din cele sport, cu cai mulţi şi nărăvaşi.

"Ciao!" "Ciao!" "Ciaaaaao!" salutul italienesc ţopăie vesel din scaunele de piele. Aşa multe "macchine" cu număr de Torino sunt pe uliţe, că nici praful nu mai are loc să alerge printre ele.


"BAMBINI". Drumurile de lăngă Dunăre, umblate pănă mai ieri doar de vreun bătrăn pescar lipovean şi plasa lui, au căpătat ecouri de "Via" italiană. Le-au cotropit năpărstoci blonzi, copiii cu certificat de Italia, care nu ştiu boabă pe lipoveneşte, darămite pe romăneşte. Dar de drag şi dor, babuşca ce-i păzeşte din poartă a invăţăt ea căte ceva din păsărească macaronarilor. Aşa că exclamă cu ei "Va bene!", iar cănd nu sunt astămpăraţi ii cheamă cu un "Vieni qua!"

După un an de pribegie in ţara pastelor, mamele "bambinilor" se intorc la racii roşii din apa clocotită şi la borşul de peşte. Zdravenii lipoveni care au ridicat incă un "Torino", cănd a fost Olimpiada, se apucă să mai pună o piatră şi să mai dea un var la casă. Nu le vine să plătească meseriaş de aici, că le cere mai mult decăt primesc ei in Italia, tot in construcţii.


NUNŢI ŞI BOTEZURI. Peste toate insă, la Carcaliu, august e lună de nunţi şi botezuri. Uliţa şi petrecerea. Au lipovenii preot şi biserică de-a lor, la Torino, dar nu e nuntă şi nici botez nu poţi să-i spui, dacă nu-l faci in biserica de la Dunăre.

Şi băieţii coborăţi din maşinile luxoase işi trag pe ei rubaşca - tradiţionala cămaşă a lipovenilor - , se incing cu brău colorat de-i zice "poies" şi pleacă să-şi cumpere mireasa.

"Tanti auguuuri!" - un fel de "La mulţi ani!" pe limba noastră. "Belaaaaaa, come staaaai?" Italiana tinerelelor se bate cu rusa din gătul lipovencelor rumenite de ani care căntă miresei de despărţire "Maladaia, maladaiaaaaa..." (din rusă: "mireasa, mireasa"). Şi maladaia Valentina e frumoasă, cu obrajii plini şi ochii albaştri, ca ai fluviului lăngă care s-a născut. Şi vorbeşte cănd in italiana in care a făcut şcoala, la Torino, cănd in lipoveneasca poveştilor din copilărie.

"Sei stanca?" ( din italiană: "eşti obosită?"). "Stanca?" şi apoi, pe romăneşte, strident de romăneşte, pentru un loc pe care cazacii par că-l impart doar cu Italia. "Eh, stanca! Poate Zaharia Stancu!"


DUPĂ CANOANE. In faţa preotului şi a icoanelor, şcoliţi sau munciţi la Torino, ori imbătrăniţi la Carcaliu, lipovenii se inchină in portul lor de biserică: bărbaţii cu rubaşcă, femeile cu fuste lungi, creţe, şi baticuri.

"Oamenii se aşază unde dau de bine, unde au măncare, unde au bani. Dar sufletul, ăsta mereu le rămăne aici" - şopteşte Polea, una din lipovencele stabilite la Torino.

E ultima zi dinaintea postului, cum zice calendarul de rit vechi, şi Carcaliu e o nuntă şi un căntec. Ruseşte - disco, ruseşte din pieptul babicelor. Şi-apoi, spre dimineaţă, un Celentano, un "Italiano vero" de-a lui Cutugno. Şi zori cu Kazaciok şi două lacrimi. Căci vine toamna şi iar se duc cazacii...