x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bolnav mintal, condamnat la 15 ani de închisoare, pentru trafic de droguri. Bărbatul trebuie să plătească şi jumătate de milion de euro amendă

Bolnav mintal, condamnat la 15 ani de închisoare, pentru trafic de droguri. Bărbatul trebuie să plătească şi jumătate de milion de euro amendă

de Alina-Elena Vasiliu    |    23 Iul 2014   •   16:12
Bolnav mintal, condamnat la 15 ani de închisoare, pentru trafic de droguri. Bărbatul trebuie să plătească şi jumătate de milion de euro amendă

Un bărbat cu probleme mintale a fost condamnat la cincisprezezece ani de închisoare şi la plata unei amenzi de 515.000 de euro, pentru trafic de droguri, scrie leparisien.fr. Inculpatul este de origine franceză şi este acuzat că ar fi transportat metamfetamină în Indonezia, unde consumul şi traficul de stupefiante poate fi sancţionat chiar prin pedeapsa cu moartea.

Decizia a fost dată de un tribunal din insula indoneziană Bali, care a motivat că acţiunile bărbatului contravin programului iniţiat de guvern, în vederea eradicării drogurilor. Francezul a fost prins că transporta trei kilograme de metamfetamină, la începutul acestui an, în două pungi de plastic, ascunse în căptuşeala unei valize. Marfa a fost estimată la 400.000 de euro.

De cealaltă parte, însă, bărbatul susţine că el a fost doar intermediarul unui schimb între două persoane, transportând un pachet despre conţinutul căruia nu ştia nimic. Persoana care i-a cerut să intermedieze schimbul i-ar fi promis 4.000 de dolari, în schimbul acestui serviciu. Procurorii nu l-au crezut, astfel că au dispus condamnarea.

Avocatul bărbatului susţine că acesta a fost victima unei reţele de trafic de droguri şi, în plus, că suferă de retard mintal. Şi mama francezului, în vârstă de 89 de ani, susţine această variantă, declarând că fiul ei are o vârstă mintală de 12 ani.

×