x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe TRAGEDIE aviatică la Moscova. Un avion cu 71 de persoane la bord s-a prăbușit după decolare

TRAGEDIE aviatică la Moscova. Un avion cu 71 de persoane la bord s-a prăbușit după decolare

11 Feb 2018   •   16:04
TRAGEDIE aviatică la Moscova. Un avion cu 71 de persoane la bord s-a prăbușit după decolare

Un avion de pasageri al companiei ruse Saratov Airlines s-a prăbuşit duminică după-amiază în regiunea Moscova, informează agenţiile ruse de presă TASS şi Interfax, citate de Reuters.

Avionul, de tipul Antonov AN-148, avea 71 de persoane la bord şi decolase de pe aeroportul moscovit Domodedovo, având ca destinaţie oraşul Orsk, din apropierea frontierei cu Kazahstanul. La circa 10 minute de la decolare aparatul a dispărut de pe ecranele radarelor.

Cei 65 de pasageri şi 6 membri ai echipajului 'nu au avut nicio şansă de supravieţuire', iar resturile aeronavei sunt împrăştiate pe o rază de circa un kilometru, a declarat agenţiei Interfax o sursă din Ministerul rus al Situaţiilor de Urgenţă.

În condiţiile în care la Moscova şi în vecinătatea ei continuă să ningă, presa rusă a transmis că echipele de urgenţă au ajuns cu greu la locul prăbuşirii, personalul fiind nevoit să parcurgă o anumită distanţă pe jos.

Imaginile difuzate de televiziunile ruse arată resturi ale avionului, de culoarea portocaliu - cum sunt vopsite avioanele companiei Saratov Airlines - şi împrăştiate pe câmpul înzăpezit. 'Echipele de salvare au reuşit să ajungă la locul prăbuşirii. Sunt multe corpuri şi fragmente de corpuri umane', a declarat o sursă pentru Interfax.

Nu este clară deocamdată cauza prăbuşirii. Unii martori au spus că au văzut flăcări ieşind din avionul care pierdea altitudine. Ministrul rus al transporturilor, Maxime Sokolov, a venit şi el la faţa locului, unde a anunţat deschiderea unei anchete. Preşedintele Vladimir Putin a transmis condoleanţe familiilor victimelor.AGERPRES

×
Subiecte în articol: saratov airlines