x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Tragedie în muzică. „Un cheag de sânge i-a ajuns la inimă"

Tragedie în muzică. „Un cheag de sânge i-a ajuns la inimă"

17 Feb 2020   •   21:24
Tragedie în muzică. „Un cheag de sânge i-a ajuns la inimă"
Sursa foto: pixabay.com

Andrew Weatherall, producător muzical, DJ şi pionier al stilului britanic electro acid house, a murit luni la vârsta de 56 de ani în urma unei embolii pulmonare, a anunţat agentul său de presă, citat de AFP.

"Cu multă tristeţe vă anunţ că Andrew Weatherall, celebrul DJ şi muzician, a murit în această dimineaţă în spitalul londonez Whipps Cross", a declarat agentul său într-un comunicat.

După ce a fost spitalizat pentru o embolie pulmonară, "un cheag de sânge i-a ajuns la inimă", a dezvăluit acelaşi agent, potrivit căruia "moartea artistului a fost rapidă şi liniştită".

Andrew Weatherall a fost unul dintre principalii reprezentanţi ai mişcării electro acid house de la sfârşitul anilor 1980. Celebru pentru remixurile sale ale unor piese precum "World in motion" (New Order), "Soon" (My Bloody Valentine) şi "Hallelujah" (Happy Mondays), artistul britanic şi-a înfiinţat propriul grup de tehno experimental, Sabres of Paradise.

Andrew Weatherall, care a contribuit la documentarea culturii rave prin intermediul revistei Boys Own, dedicată fanilor acestui stil, era cunoscut mai ales în calitate de producător al albumului "Screamadelica", lansat de grupul Primal Scream.

Primal Scream i-a adus un ultim omagiu pe Instagram, publicând luni două fotografii ale muzicianului.

"Şocat şi întristat să aflu că Andrew Weatherall, acest călător cosmic, ne-a părăsit", a scris pe Twitter Tim Burgess, liderul trupului The Charlatans. "A fost întotdeauna o plăcere să îl văd şi să împărtăşim momente frumoase. Odihneşte-te în pace, prietenul meu!", a adăugat el.

Reprezentanţii Ministry of Sound, emblematicul club deschis de Andrew Weatherall în 1991, au spus că muzicianul a fost "un maestru al artei sale", iar Peter Hook, basistul grupului New Order, a dorit să salute "un om amabil, care avea de oferit multă înţelepciune".

Andrew Weatherall a înfiinţat în 2013 festivalul Convenanza, ce combină genurile rock şi electro, organizat în fiecare an în oraşul francez Carcassonne. Biletele pentru cea de-a opta ediţie a evenimentului, care va avea loc în septembrie, au fost deja epuizate. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Andrew Weatherall