x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Trei bolnavi de coronavirus din Bulgaria au murit într-un incendiu la un spital din Sliven

Trei bolnavi de coronavirus din Bulgaria au murit într-un incendiu la un spital din Sliven

14 Noi 2021   •   15:30
Trei bolnavi de coronavirus din Bulgaria au murit într-un incendiu la un spital din Sliven

Trei bolnavi de coronavirus, au murit în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un incendiu izbucnit la un spital din oraşul Sliven, sudul Bulgariei, au anunţat oficialităţile locale, citate de Reuters şi AFP.

Incendiul, care a fost stins rapid, a izbucnit în jurul orei 04:00 GMT şi a afectat o singură încăpere, situată la etajul 4 al spitalului. Şase pacienţi din saloane alăturate au fost mutaţi în alte saloane ale spitalului, a anunţat şeful departamentului regional de siguranţă la incendii, Vladimir Demirev.

Doi pacienţi au fost găsiţi morţi de către pompieri. Un al treilea pacient a suferit arsuri severe şi a fost transportat la un spital din Plovdiv, unde a murit duminică dimineaţa.

Potrivit AFP, pacienţii decedaţi aveau vârste de 66, 70 şi 81 de ani.

Cauza incendiului este anchetată, dar se pare că o ţigară, aprinsă de un pacient, ar fi dus la izbucnirea focului, a anunţat Ministerul Sănătăţii într-un comunicat.

×