Trei români au evadat, luni 20 februarie, din închisoarea de la Sollicciano, Florența, Italia, escaladând zidul de împrejmuire.
Evadarea a avut loc în jurul orei 19.00, când cei trei au făcut o gaură în zidul celulei, coborând apoi pe cearșafuri în curtea interioară, de unde apoi au escaladat zidul exterior și au fugit.
Gazetaromaneasca.com scrie că este posibil ca cineva să îi fi așteptat afară, cu o mașină.
Gardienii și-au dat seama de lipsa deținuților la circa jumătate de oră de la fuga acestora. Imediat s-a dat alarma și au început căutările, la care au participat și carabinieri cu câini.
În acea zonă patrulele nu pot merge, pentru că e zonă închisă, iar zidul exterior nu era supravegheat întrucât era considerat periculos, fiind gata să se prăbușească.
Cei trei evadați, Ciocan Dănuț Costel (25 de ani), Bordeianu Costel (27) și Donciu Constantin Cătălin (28), căutați acum în toată Italia, fac parte dintr-o bandă de 25 de români, specializată în spargeri rapide, în medie un minut și jumătate lovitura, pentru a fura bijuterii, electronice, mașini.