x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Trei foşti responsabili ai Tepco, achitaţi în legătură cu dezastrul de la Fukushima

Trei foşti responsabili ai Tepco, achitaţi în legătură cu dezastrul de la Fukushima

19 Sep 2019   •   09:14
Trei foşti responsabili ai Tepco, achitaţi în legătură cu dezastrul de la Fukushima

Trei foşti directori ai companiei Tepco au fost achitaţi joi de tribunalul din Tokyo, care a considerat că aceştia nu pot fi consideraţi vinovaţi de consecinţele catastrofei nucleare care a avut loc la centrala nucleară din Fukushima, în urma seismului urmat de tsunami din martie 2011, transmit Kyodo şi AFP.

Cei trei foşti responsabili ai Tepco, operatorul centralei Fukushima Daiichi, devastată de valurile uriaşe declanşate de seismul cu magnitudinea 9 din 11 martie acel an, sunt singurele persoane fizice judecate în legătură cu această catastrofă, cel mai grav accident nuclear după cel de la Cernobîl din 1986.

Ei erau acuzaţi de neglijenţă soldată cu deces şi vătămare corporală pentru că nu au ţinut cont de informaţiile care atenţionau asupra riscului apariţiei unui tsunami capabil să depăşească parametrii de rezistenţă ai centralei.

Procuratura ceruse cinci ani de închisoare împotriva fostului preşedinte al consiliului de administraţie al Tepco (Tokyo Electric Power) din momentul tragediei, Tsunehisa Katsumata (79 de ani), precum a doi foşti vicepreşedinţi, Sakae Muto (69 de ani) şi Ichiro Takekuro (73 de ani), apreciind că aceştia nu au aplicat măsurile de siguranţă adecvate în caz de tsunami, ceea ce a contribuit la moartea a 44 de oameni, pacienţi vârstnici evacuaţi de urgenţă dintr-un spital, precum şi la rănirea a 13 persoane în exploziile de hidrogen survenite la centrală.

Procurorii din Tokyo au refuzat de două ori să lanseze urmăriri împotriva celor trei, argumentând că elementele din dosar sunt insuficiente, dar cazul a fost reexaminat în 2015, la solicitarea unui grup independent de cetăţeni - procedură rar utilizată în Japonia -, care au tranşat în favoarea unui proces penal.

"Încă o dată, sistemul juridic al Japoniei nu reuşeşte să apere drepturile zecilor de mii de cetăţeni afectaţi de dezastrul nuclear de la Fukushima Daiichi din 2011", a comentat imediat după anunţul de joi organizaţia Greenpeace.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: fukushima