x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Două trenuri s-au ciocnit la periferia Barcelonei! Peste 150 de persoane au fost rănite

Două trenuri s-au ciocnit la periferia Barcelonei! Peste 150 de persoane au fost rănite

de Redacția Jurnalul    |    07 Dec 2022   •   11:49
Două trenuri s-au ciocnit la periferia Barcelonei! Peste 150 de persoane au fost rănite
Sursa foto: Twitter @OsintTV

O coliziune între trenuri care s-a produs miercuri, la periferia Barcelonei, s-a soldat cu numeroși răniți. Traficul feroviar din zonă a fost afectat.

Cel puțin 155 de persoane au fost rănite după ce două trenuri s-au ciocnit în regiunea Catalonia din nord-estul Spaniei, au anunțat serviciile de urgență, potrivit BBC. Cel puțin trei oameni au ajuns la spital, au mai spus autoritățile.

Accidentul a avut loc într-o gară de la periferia Barcelonei. Presa locală a relatat că trenurile se deplasau în aceeași direcție și s-au ciocnit în timp ce unul dintre ele încetinea pentru a opri în stație. Nu este clar cum s-a produs accidentul, iar oficialii nu au făcut încă niciun comentariu.

Oficialii din domeniul situațiilor de urgență au scris pe Twitter că accidentul a avut loc în stația Montcada i Reixac - Manresa, la aproximativ 12 km de centrul orașului. Traficul feroviar a fost întrerupt pentru scurt timp pe mai multe linii din cauza accidentului, a anunțat serviciul feroviar național Renfe.

 

×
Subiecte în articol: accident feroviar barcelona