x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Trump, acuzat de obstrucționarea Justiției

Trump, acuzat de obstrucționarea Justiției

de Şerban Mihăilă    |    18 Mai 2017   •   18:16
Trump, acuzat de obstrucționarea Justiției
Sursa foto: MICHAEL REYNOLDS/SHAWN THEW/EPA

La numai o zi după ce s-a aflat că Trump nu poate păstra secretul asupra unor subiecte delicate pentru securitatea americanilor și aliaților acestora, divulgând rușilor informații strict confidențiale primite de la un partener strategic important, șeful Casei Albe pare să fi făcut un nou pas spre declanșarea procedurii de destituire. De data aceasta, acuzația este extrem de gravă: obstrucționarea Justiției.

Președintele Donald Trump i-a cerut în februarie fostului director al FBI, James B. Comey, să oprească ancheta federală asupra presupuselor contacte dintre colaboratorii actualului șef al Casei Albe și agenții Kremlinului, care ar fi pus la cale un complot pentru infuențarea rezultatului alegerilor prezidențiale din SUA, din 2016, în favoarea candidatului republican, anunță „The New York Times”. Într-o notă arătată unor oficialități de rang înalt din FBI, Comey a scris că, în timpul unei întâlniri în Biroul Oval, în luna februarie, Trump i-a solicitat să abandoneze investigația care îl viza pe Michael Flynn, fostul consilier prezidențial pentru Siguranță Națională. Acesta din urmă își prezentase demisia cu numai o zi înaintea întâlnirii dintre Trump și Comey, din cauza scandalului provocat de presupusele sale legături cu rușii. Potrivit ziarului american, Trump i-ar fi spus lui Comey: „Sper că poți să renunți la asta”. Comey a mai notat că Trump i-ar mai fi precizat că Flynn „e băiat bun” și a sugerat că demisia acestuia e suficientă pentru a pune capăt investigației federale. Solicitarea lui Donald Trump este cea mai clară dovadă că preşedintele a încercat să influenţeze direct Departamentul Justiţiei şi investigaţia FBI privind presupusele contacte ale apropiaţilor săi cu Rusia, arată cotidianul „The New York Times”, completat de analistul juridic al CNN, Jeffrey Toobin: „Acest lucru se numeşte clar: obstrucţionarea justiţiei”. „The New York Times” mai scrie că nota fostului director al FBI face parte din documentația prin care Comey ținea o evidență a tentativelor incorecte ale președintelui SUA de a influența o anchetă în desfășurare. Pe data de 10 mai, Trump l-a dat afară pe directorul FBI, punând astfel capăt brusc activității lui Comey în fruntea comisiei federale de anchetă și alimentând acuzațiile că președintele ar fi trecut la politizarea Biroului Federal de Informații. Mai mult, în zilele care au urmat, Casa Albă nu a fost de acord cu numirea unui procuror independent în fruntea comisiei de anchetă.

Procedura de destituire, la orizont

Deși Casa Albă a negat cu vehemență orice amestec al președinției în derularea investigației FBI, administrația de la Washington este lovită în plin de dezvăluirile din cotidianul american, în condițiile în care Donald Trump s-a împotmolit deja într-o serie de scandaluri. De data aceasta, administrația Trump se confruntă cu o amenințare serioasă: în tribunalele americane, însemnările agenților FBI constituie dovezi credibile ale conversațiilor purtate. Președintele Comitetului de Supraveghere din Camera Reprezentanților, republicanul Jason Chaffetz, a cerut deja FBI să predea toate „însemnările, notele, referatele și înregistrările” care redau conținutul discuțiilor dintre Trump și Comey. După cum notează „The New York Times”, de când a anunțat că nu mai candidează pentru un nou mandat, Chaffetz a dat dovadă de un interes crescând în ancheta privind presupusele legături dintre colaboratorii lui Trump și Kremlin. Concomitent, mass-media americane, conduse de CNN, au declanșat în ultimele două zile o campanie fără precedent pentru declanșarea procedurii de destituire a președintelui.

„Acest lucru se numeşte clar: obstrucţionarea justiţiei” - Jeffrey Toobin, analist CNN

×