x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Trump, deschis faţă de o creştere a impozitelor pentru cei mai bogaţi americani

Trump, deschis faţă de o creştere a impozitelor pentru cei mai bogaţi americani

09 Mai 2016   •   10:14
Trump, deschis faţă de o creştere a impozitelor pentru cei mai bogaţi americani

Candidatul probabil al republicanilor la alegerile prezidenţiale din SUA, miliardarul Donald Trump, a declarat duminică, în cadrul unei emisiuni televizate, că este deschis faţă de o creştere a impozitelor pentru americanii cei mai înstăriţi, făcând astfel un pas înapoi faţă de propunerea sa anterioară de reducere a taxelor pentru toţi cetăţenii şi semnalând o posibilă ruptură faţă de unul din elementele centrale ale politicilor republicane începând din anii 1990, notează Reuters şi AFP.


După ce săptămâna trecută şi-a asigurat practic nominalizarea republicană în cursa pentru Casa Albă, Donald Trump s-a folosit de discursurile şi interviurile recente pentru a oferi mai multe detalii despre politicile pe care le are în vedere.

În cele două interviuri acordate duminică, la posturile ABC şi NBC, Trump a insistat că priorităţile sale sunt scăderile de taxe pentru clasa de mijloc şi pentru firme.

'Sunt dispus să plătesc mai mult şi, ştiţi ceva?, bogaţii sunt dispuşi să plătească mai mult', a afirmat Trump în emisiunea 'This Week' a postului ABC.

'Mă voi asigura că clasa de mijloc obţine bune reduceri de taxe. Mă voi bate foarte puternic pentru companii. În ce-i priveşte pe bogaţi, cred sincer că impozitele vor creşte', a adăugat el.

Presat să explice contradicţia între cele mai recente declaraţii ale sale privind impozitele şi planul fiscal prezentat în septembrie, Trump a afirmat că îl consideră pe acesta din urmă 'un concept', ce ar urma să fie modificat prin negocieri cu Congresul. 'Până când va fi negociat, va fi un plan diferit', a afirmat el la ABC.

Programul fiscal prezentat de Donald Trump în septembrie prevedea eliminarea impozitelor pentru aproximativ jumătate din familiile americane şi reducerea lor pentru clasa de mijloc şi pentru cei mai bogaţi, dar şi suprimarea nişelor fiscale pentru cei foarte înstăriţi.

Principala măsură a acestui program fiscal se referă la reducerea impozitelor firmelor la o cotă unică de 15%.

Totodată, jumătate dintre familii, care obţin venituri de sub 50.000 de dolari pe an, ar urma să nu plătească impozite federale. Potrivit institutului independent Tax Policy Center, 43% dintre familii nu au plătit acest impozit în 2013.

În baza unui cod fiscal simplificat, celelalte cote de impunere ar fi stabilite la 10%, 20% şi, pentru familiile cu venituri de peste 300.000 de dolari pe an, la 25%. În prezent, impozitul federal este de 39,6% pentru veniturile care depăşesc 413.000 de dolari.

Tot duminică, în emisiunea 'Meet the Press' de la NBC, Donald Tump s-a referit şi la creşterea salariului minim la nivel federal, susţinând că ar prefera ca această decizie să fie lăsată în seama statelor. 'Nu ştiu cum se descurcă oamenii cu 7,25 dolari pe oră. Aş vrea să văd o creştere de o oarecare mărime. Însă mai degrabă aş lăsa acest lucru în seama statelor (federale). Să decidă statele', a spus Trump.

Apelul său în favoarea creşterii taxelor pentru cei mai bogaţi americani constituie o ruptură cu poziţiile candidaţilor republicani care în ultimii aproape 30 de ani s-au opus vehement unei astfel de măsuri. Majorarea taxelor a fost un subiect tabu pentru mulţi republicani după ce fostul preşedinte George H.W. Bush i-a nemulţumit profund pe colegii săi de partid atunci când a renunţat la promisiunea de a nu creşte impozitele, fiind de acord cu o majorare a acestora în bugetul din 1990.

De partea cealaltă, mulţi democraţi, inclusiv favorita la nominalizarea pentru Casa Albă, Hillary Clinton, fac presiuni de mulţi ani pentru o creştere a taxelor pentru americanii înstăriţi.

Întrebat la NBC dacă îşi va face publice propriile declaraţii fiscale înaintea alegerilor din noiembrie, Trump a reafirmat că aceasta va depinde de încheierea unui audit. 'Desigur. Dacă auditorii termină. O voi face de îndată ce auditorii termină', a declarat miliardarul.

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: donald trump alegeri sua statele unite