x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Trump, desemnat „Opresorul Presei”

Trump, desemnat „Opresorul Presei”

de Şerban Mihăilă    |    10 Ian 2018   •   12:50
Trump, desemnat „Opresorul Presei”
Sursa foto: Shealah Craighead/The White House

Comitetul pentru Protecția Jurnaliștilor i-a acordat președintelui american, Donald Trump, premiul pentru „Realizare Globală în Subminarea Libertății Presei de Pretutindeni”, în timpul unei gale intitulate „Opresorii Presei”. Evenimentul a fost organizat ca reacție la intenția liderului de la Casa Albă de a decerna premiile pentru „Știri false”. 

„Premiile pentru «Știri False», care vor merge la cele mai corupte și părtinitoare surse mass-media centrale, vor fi prezentate rataților, miercuri 17 ianuarie, și nu lunea aceasta. Interesul și importanța acestor premii este mult mai mare decât ar fi anticipat cineva!”, scria, luni, pe Twitter, Donald Trump. În aceeași zi, Comitetului pentru Protecția Jurnaliștilor (CPJ) îi acorda liderului de la Casa Albă „distincția” pentru „Realizare Globală în Subminarea Libertății Presei de Pretutindeni”. CPJ, organizaţie neguvernamentală independentă pentru libertatea presei, cu sediul la New York, și-a desemnat „câștigătorii” în timpul galei intitulate „Opresorii Presei”, desfășurată ca răspuns la intenția președintelui american de a acorda premiile pentru „Știri False”, scrie site-ul „Breitbart”, apropiat de actuala administrație de la Washington. „Deși precedenții președinți ai SUA au criticat presa până la un anumit punct, ei și-au asumat angajamente publice de susținere față de rolul esențial al acesteia pentru democrație, atât acasă, cât și în străinătate. Prin contrast, Trump a subminat sistematic mijloacele de informare mass-media și a refuzat să abordeze în mod public problema libertății presei, când s-a adresat unor lideri represivi, precum Xi Jinping, Recep Tayyip Erdogan și Abdel Fattah al-Sisi”, a precizat comitetul de organizare al galei CPJ, justificându-și decizia. Trump a obținut «distincția», luând fața liderilor din China, Iran, Coreea de Nord și Cuba, care nu permit deloc sau aproape deloc jurnaliștilor să se exprime liber”, notează „Breitbart”. Trump s-a clasat însă pe poziția secundă la categoria „Cel mai sensibil lider”, în urma președintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, care a întemnițat, în 2017, cel mai mare număr de jurnaliști din întreaga lume. Între alți „laureați” ai galei CPJ, care au adoptat măsuri represive contra presei, figurează președinții Egiptului, Abdel Fatah al-Sisi, și Venezuelei, Nicolas Maduro.  

Casa Albă continuă războiul

Încă din timpul campaniei sale pentru președinție, Donald Trump s-a mobilizat în mod agresiv contra mass-media centrale, afirmând că este ținta unei expuneri „părtinitoare” și „nedrepte”. Mai mult, el a descris presa drept „dușmanul poporului american”. Pe de altă parte, potrivit concluziilor unui studiu realizat de universitatea Harvard, în luna mai, anul trecut, rețelele mass-media anti-Trump sunt părtinitoare și, deși președintele a dominat știrile în primele 100 de zile ale mandatului său, expunerea lui mediatică a fost aproape în întregime negativă. De asemenea, alte sondaje au relevat că foarte mulți americani sunt de acord cu criticile lui Trump la adresa presei.

Trump atacă pe Twitter, în mod constant, atât organizațiile mass-media, cât și jurnaliști individuali, pe care îi numește «triști», «defecți» sau «gunoaie».

 

 

×
Subiecte în articol: trump