x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cu ochii pe banii saudiților, Trump îi aduce elogii controversatului Mohammed bin Salman

Cu ochii pe banii saudiților, Trump îi aduce elogii controversatului Mohammed bin Salman

de Şerban Mihăilă    |    15 Mai 2025   •   08:20
Cu ochii pe banii saudiților, Trump îi aduce elogii controversatului Mohammed bin Salman

În urmă cu patru ani, prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, se chinuia să obțină o întrevedere cu Joe Biden. Șeful de atunci al Casei Albe declara că vrea să transforme regatul din Golf într-un „paria” internațional, după ce liderul de la Riad ar fi ordonat uciderea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, editor la publicația americană „The Washington Post”.

În urmă cu două zile, președintele american, Donald Trump, îl lăuda cu mult entuziasm pe liderul de facto al Arabiei Saudite, numindu-l „un om incredibil” și „un tip grozav”, fără a face nicio referire la problemele privind drepturile omului din regatul a cărui conducere este acuzată de represiuni continue la adresa opoziției și a libertăților politice.

„Îmi place foarte mult. Îmi place poate prea mult!”, declara Trump plin de exuberanță, în timp ce camerele foto se declanșau și publicul aplauda la un summit de investiții desfășurat la Riad, acolo unde președintele american și-a început prima vizită majoră în străinătate din cel de-al doilea său mandat la Casa Albă.

Această manifestare de afecțiune față de un lider cu un trecut controversat amintește de primul mandat al lui Trump, atunci când acesta a construit o relație strânsă cu bin Salman, consolidată în timp prin complimente reciproce și acorduri economice.

Interese comune

Relația rămâne ancorată pe interese comune: Trump urmărește succese economice majore și o reîntoarcere a influenței americane în zonă, în timp ce bin Salman vrea acces la tehnologie de vârf, sprijin militar și un aliat puternic, în eforturile lui de modernizare a Arabiei Saudite și de propulsare a țării sale în postura de lider regional.

La summit, Trump a prezentat ostentativ un acord de apărare în valoare de 142 de miliarde de dolari și un pachet amplu de investiții saudite de 600 de miliarde de dolari, în domenii precum inteligența artificială, infrastructura și energia.

Legăturile lui Trump cu prințul moștenitor au fost criticate de congresmeni americani, organizații pentru drepturile omului și analiști în politică externă, care consideră că administrația pune pe primul plan interesele economice, în detrimentul drepturilor omului.

Deși bin Salman a negat implicarea în asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi și a invocat reforme precum extinderea drepturilor femeilor ca dovezi ale progresului înregistrat sub conducerea sa, analiștii susțin că aceste schimbări sunt umbrite de represalii continue la adresa opoziției și a libertăților politice.

Relansarea unui parteneriat necesar

Relația lui Trump cu bin Salman este mult mai cordială decât cea a predecesorului său de la Casa Albă. Totuși, și legăturile lui Biden cu liderul saudit au devenit mai amicale în timp, evoluând de la critici dure la o cordialitate pragmatică.

În 2019, președintele democrat de la vremea respectivă a jurat că va transforma Arabia Saudită într-un „paria” pe scena internațională, din cauza implicării acesteia în uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi, precum și a situației generale în privința drepturilor omului.

Dar realitățile geopolitice, precum explozia prețurilor la petrol, provocată parțial de invazia Rusiei în Ucraina, în 2022, au evidențiat nevoia unei cooperări strânse între Washington și Riad.

Această evoluție l-a determinat pe Biden să considere că a venit momentul pentru o resetare a relației strategice, totul culminând cu o vizită oficială la Riad a liderului american de atunci, în iulie 2022.

Cei doi lideri s-au salutat cu un gest de „pumn în pumn”, întâmpinat cu critici din partea unor observatori, care l-au considerat prea prietenos, în contextul îngrijorărilor privind drepturile omului. Consilierii de la Casa Albă au susținut însă că gestul a fost menit să reducă riscul infectării cu COVID-19 pentru președinte.

Relațiile s-au îmbunătățit rapid, în condițiile în care administrația Biden a lucrat la intermedierea unui acord de normalizare a relațiilor dintre Arabia Saudită și Israel, în schimbul unei înțelegeri mai largi privind apărarea americană în regiune. 

Eforturile au fost însă înghețate în urma atacului comis de Hamas asupra Israelului, la 7 octombrie 2023, și a războiului declanșat ulterior de Israel în Fâșia Gaza.

 

Actualul turneu al liderului american în Orientul Mijlociu include Arabia Saudită, Qatar și Emiratele Arabe Unite. Casa Albă a descris turneul ca fiind o „revenire istorică în Orientul Mijlociu” și a promis „o viziune comună de stabilitate, oportunitate și respect reciproc.”

În mod cu totul surprinzător, Israelul nu se află însă pe lista itinerariului diplomatic al președintelui SUA.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×