x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Trump nu a înţeles nimic din cercetăriile ştiinţifice privind clima spun specialiștii de la Massachusetts Institute of Technology

Trump nu a înţeles nimic din cercetăriile ştiinţifice privind clima spun specialiștii de la Massachusetts Institute of Technology

03 Iun 2017   •   19:40
Trump nu a înţeles nimic din cercetăriile ştiinţifice privind clima spun specialiștii de la Massachusetts Institute of Technology

Donald Trump exasperează comunitatea ştiinţifică. Cercetători de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) au deplâns de faptul că preşedintele Statelor Unite interpretează într-o manieră total eronată studiile pe care ei le-au efectuat cu privire la schimbările climatice, scrie vineri CNews Matin. 

În discursul în care a anunţat retragerea Statelor Unite din Acordul de la Paris privind clima, Donald Trump şi-a justificat decizia prin faptul că impactul punerii în aplicare a acestui document asupra creşterii temperaturii globale este minim, citând cercetări realizate de MIT. 

''Chiar dacă Acordul de la Paris este pus în aplicare în întregime, cu implicarea tuturor naţiunilor, acest lucru nu ar duce decât la o reducere de două zecimi dintr-un grad Celsius a temperaturii globale până în 2100'', a declarat el considerând că este vorba de o ''scădere mică, mică''. 

MIT a publicat în aprilie 2016 un studiu intitulat ''Ce diferenţă va face acordul de la Paris?'', care estima că, dacă ţările îşi respectă angajamentele, încălzirea ar încetini cu 0,6 până la 1,1 grade până în 2100. Adică o scădere semnificativă, care ne-ar permite să fim mai aproape de obiectivul acordului de a limita creşterea temperaturii la 2 grade maxim până în anul 2100. 

''Noi cu siguranţă nu sunt de acord cu retragerea Statelor Unite din acordul privind schimbările climatice'', a declarat Erwan Monier, cercetător în cadrul programului privind schimbările climatice la MIT. ''Dacă nu facem nimic, riscăm să vedem încălzirea globală crescând cu 5 grade sau mai mult, ceea ce ar fi catastrofal'', a declarat John Reilly, unul dintre conducătorii programului.AGERPRES

×