x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Trump vrea să redeschidă SUA, în ciuda pandemiei. Virusul din China i-a distrus planurile electorale

Trump vrea să redeschidă SUA, în ciuda pandemiei. Virusul din China i-a distrus planurile electorale

de Şerban Mihăilă    |    25 Mar 2020   •   09:22
Trump vrea să redeschidă SUA, în ciuda pandemiei. Virusul din China i-a distrus planurile electorale
Sursa foto: shealah_craighead

Aflat în plină campanie pentru realegerea sa la Casa Albă, Donald Trump a jurat să redeschidă economia americană în trei săptămâni, în pofida sfaturilor primite de la experții în sănătate publică. COVID-19 a distrus în doar câteva zile planurile electorale ale președintelui, care își baza discursul de campanie pe crearea unei economii puternice sub conducerea sa. Acum, liderul american este nevoit să schimbe din mers strategia, pregătind tragerea la răspundere a guvernatorilor, în cazul în care lucrurile nu merg bine.

 

Chiar în ziua în care numărul de decese din SUA depășea borna 100, în cel mai tragic bilanț înregistrat pe teritoriul american în numai 24 de ore, de la declanșarea pandemiei de coronavirus, Donald Trump susținea, luni, că o criză economică ar putea provoca „mai mulți morți” decât efectul devastator al virusului ucigaș. El a spus că „leacul” pentru COVID-19 „ar putea fi mult mai rău decât problema propriu-zisă”, precizând că o economie în criză duce la un număr extrem de ridicat de sinucideri. În concluzie, Trump s-a arătat nerăbdător să ridice în doar câteva săptămâni, poate chiar în trei săptămâni, restricțiile impuse economiei americane, chiar dacă rata deceselor provocate de noul coronavirus continuă să crească. Într-o conferință de presă susținută la Casa Albă, el a refuzat să precizeze, cu subiect și predicat, dacă va ignora sfaturile autorităților din domeniul sănătății publice, în condițiile în care acestea îi vor recomanda să mențină o serie de restricții dure, în pofida efectelor negative ale unor astfel de măsuri asupra economiei americane. O serie de experți din domeniul medical au declarat în repetate rânduri că SUA ar trebui să impună și să mențină restricții contra virusului cel puțin trei luni. Centrul pentru Prevenția și controlul Bolilor din SUA a estimat că, până la Crăciun, între 160 de milioane și 210 milioane de americani ar putea fi infectați cu COVID-19. La conferința de presă de luni, Trump a lăsat însă impresia că îi ia peste picior pe specialiștii din sănătatea publică. „Dacă ar fi după medici, ei ar spune: «Să ținem SUA închise. Să închidem întreaga lume!» Nu putem face asta!”, a declarat șeful Casei Albe. „Țara noastră nu a fost construită ca să fie închisă! Hai să ne întoarce la muncă! (…) Vom deschide SUA pentru afaceri, deoarece țara noastră așa a fost concepută. Motorul sistemului nostru sunt companiile!”, a spus președintele, care nu a uitat să laude realizările economice din timpul mandatului său și, în același timp, să sublinieze că pandemia le-a subminat în mare parte. Întrebat când va avea loc redeschiderea SUA, Trump a afirmat: „Foarte, foarte curând!”.

Calcul electoral cinic?

Aflat în plină cursă pentru Casa Albă, Trump și-a văzut platforma electorală distrusă în numai câteva zile, de un virus necunoscut, provenit din China. El își baza discursul de campanie tocmai pe crearea unei economii puternice în timpul primului său mandat. Acum,Trump este nevoit să-și schimbe strategia din mers și pare să fi apelat la un calcul cinic. În discursul de luni, el a dat de înțeles că administrațiile locale ale statelor americane nu vor fi legate de decretele prezidențiale, iar „guvernatorii vor avea o mare libertate” de a decide cum răspund la recomandările Casei Albe. Altfel spus, Trump lasă la latitudinea guvernatorilor eventuala menținere a restricțiilor, putând să dea vina ulterior pe administrațiile locale pentru pagubele provocate economiei americane. Foarte probabil, când pandemia va lua sfârșit, președintele își va atribui meritele luptei contra „virusului chinez”, iar guvernatorii care vor refuza să ridice restricțiile impuse în statele lor vor fi arătați cu degetul pentru criza economică în care s-a afundat țara.

 

Să ne uităm la accidentele de mașină, al căror număr e mult mai mare decât cifrele despre care vorbim acum. Asta nu înseamnă că vom spune tuturor să nu mai conducă!

Donald Trump

×