x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Turcia: Bilanţul tentativei de lovitură de stat a ajuns la 290 de morţi

Turcia: Bilanţul tentativei de lovitură de stat a ajuns la 290 de morţi

17 Iul 2016   •   20:44
Turcia: Bilanţul tentativei de lovitură de stat a ajuns la 290 de morţi

Bilanţul victimelor tentativei de lovitură de stat eşuată din Turcia a ajuns la 290 de morţi, a anunţat duminică după-amiază Ministerul turc de Externe, în timp ce schimburi de focuri au avut loc la o bază aeriană din centrul ţării, iar în apropierea aeroportului Sabiha Gokcen din Istanbul armata a tras focuri de avertisment pentru a determina un grup de presupuşi pucişti să se predea, relatează agenţia Reuters.

În comunicatul emis de MAE turc se mai menţionează că peste o sută dintre cei ucişi sunt din rândul puciştilor, iar numărul total al răniţilor trece de 1.400. Bilanţul anterior al victimelor comunicat de autorităţile turce menţiona 265 de morţi şi 1.440 de răniţi.

O facţiune din armata turcă a încercat să preia puterea prin forţă în noaptea de vineri spre sâmbătă. Unităţi din cadrul acestei facţiuni au blocat cu tancurile la Istanbul podurile peste Bosfor şi aeroportul Ataturk şi au sechestrat numeroşi comandanţi ai armatei, printre ei fiind şi şeful Statului Major. Puciştii au bombardat - inclusiv cu aviaţia - clădiri oficiale, printre care şi sediul parlamentului, preşedintele Erdogan afirmând că şi reşedinţa din vestul ţării unde se afla în vacanţă în acel moment a fost bombardată.

După ce cu ajutorul unei aplicaţii de mobil a lansat prin intermediul televiziunilor care încă nu fuseseră ocupate de pucişti un apel către populaţie să iasă în stradă, Erdogan a revenit la Istanbul, unde a fost întâmpinat de susţinătorii săi pe aeroportul Ataturk, vehiculele militare aduse acolo de pucişti retrăgându-se odată ce au apărut manifestanţii pro-Erdogan.

Cu sprijinul populaţiei care i-a ascultat îndemnul şi a ocupat pieţele, Erdogan a preluat treptat controlul. Într-un discurs susţinut duminică la o ceremonie funerară, el le-a cerut susţinătorilor săi să ocupe în continuare pieţele pe tot parcursul săptămânii viitoare.

Potrivit unui oficial turc, duminică în cursul după-amiezii au avut loc schimburi de focuri la baza aeriană Konya, în centrul ţării, iar lângă aeroportul Sabiha Gokcen, situat în partea asiatică a Istanbulului, armata a tras focuri de avertisment după ce un grup de presupuşi pucişti a refuzat să se predea, în final ei fiind arestaţi fără alte confruntări.

Până în prezent au fost arestate peste 6.000 de persoane bănuite de implicare în tentativa de lovitură de stat, dintre care circa jumătate sunt militari, inclusiv generali şi alţi ofiţeri de rang înalt, iar ministrul turc al justiţiei a avertizat că numărul arestărilor va creşte. www.agerpres.ro

×