x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Turcia cere Rusiei să-l convingă pe mareşalul Haftar să dea curs apelului la încetarea focului

Turcia cere Rusiei să-l convingă pe mareşalul Haftar să dea curs apelului la încetarea focului

11 Ian 2020   •   19:00
Turcia cere Rusiei să-l convingă pe mareşalul Haftar să dea curs apelului la încetarea focului

Turcia i-a cerut sâmbătă Rusiei să-l convingă pe mareşalul Khalifa Haftar să respecte apelul la încetarea focului în Libia lansat în această săptămână de Ankara şi de Moscova, dar pe care omul forte al estului libian l-a respins deja, transmite AFP.


'Aşteptăm de la prietenii noştri ruşi să reuşească să-l convingă pe Haftar' să respecte apelul de încetare a focului, a declarat ministrul de externe turc Mevlüt Cavusoglu, într-o conferinţă de presă la Ankara.

Mareşalul Khalifa Haftar, susţinut în special de Arabia Saudită, Egipt şi Emiratele Arabe Unite, desfăşoară de la începutul lunii aprilie o ofensivă pentru a cuceri capitala libiană, sediul Guvernului de Uniune Naţională (GNA, recunoscut de ONU), condus de Fayez al-Sarraj.

Miercuri, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi omologul rus Vladimir Putin, ale căror state susţin, respectiv, GNA şi pe mareşalul Haftar, i-au chemat pe beligeranţi să declare o încetare a focului începând de duminică, de la miezul nopţii.

Cavusoglu a acuzat 'ţări din regiune', o aluzie la susţinătorii arabi ai lui Haftar, dar şi Franţa, că se opun unui armistiţiu. 'Franţa caută pe orice cale să saboteze orice iniţiativă din care ea nu face parte', a afirmat responsabilul de la Ankara.

Turcia a început săptămâna trecută desfăşurarea de militari în Libia în sprijinul GNA condus de Fayez al-Sarraj.

În aceeaşi conferinţă de presă, Cavusoglu a menţionat că un nou acord de încetare a focului, mediat de Ankara şi Moscova, va intra în vigoare duminică, la ora 00.01, în provincia nord-vestică siriană Idlib, utimul bastion al rebelilor.

'Sperăm că va fi durabil, de această dată, şi că Rusia va reuşi să menţină sub control forţele regimului' lui Bashar al-Assad, care bombardează de mai multe săptămâni această regiune, în pofida armistiţiului anunţat în august, a mai spus ministrul de externe turc.AGERPRES

×