x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Turcia cere un nou acord cu UE. Erdogan, avertisment adresat lui Merkel

Turcia cere un nou acord cu UE. Erdogan, avertisment adresat lui Merkel

22 Aug 2021   •   18:30
Turcia cere un nou acord cu UE. Erdogan, avertisment adresat lui Merkel

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat, într-o convorbire telefonică purtată cu cancelarul german Angela Merkel, că ţara sa nu va putea face faţă unui număr şi mai mare de imigranţi care sosesc din Afganistan.

„Un nou val de migraţie este inevitabil dacă nu se iau măsurile necesare în Afganistan şi Iran. Turcia, care are deja cinci milioane de refugiaţi, nu poate suporta o povară suplimentară a migranţilor", i-a spus, sâmbătă, Erdogan lui Merkel, potrivit AFP.

Erdogan i-a transmis, vineri, un mesaj asemănător şi primului ministru grec, Kyriakos Mitsotakis. De asemenea, el a acuzat Bruxelles-ul că este „evaziv” în ceea ce priveşte cererea Ankarei de a revizui acordul din 2016, între Turcia şi Uniunea Europeană.

Acordul prevede o asistenţă financiară acordată Turciei pentru primirea refugiaţilor, trimiterea migranţilor ilegali din insulele greceşti în Turcia, dar şi accelerarea procesului de aderare a Turciei la UE şi libera circulaţie a cetăţenilor turci.

La rândul său, Angela Merkel a spus că evacuarea persoanelor din Afganistan rămâne principala prioritate.

„Cele două ţări vor continua să coopereze strâns pentru a sprijini activitatea organizaţiilor internaţionale, în special a agenţiilor ONU de ajutorare a refugiaţilor, în Afganistan şi în ţările vecine”, a declarat purtătorul de cuvânt al cancelarului german.

Mediafax

×
Subiecte în articol: recep tayyip erdogan