x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Turcia reacționează după comentariile din timpul dezbaterii electorale din Germania

Turcia reacționează după comentariile din timpul dezbaterii electorale din Germania

05 Sep 2017   •   14:46
Turcia reacționează după comentariile din timpul dezbaterii electorale din Germania

Guvernul din Turcia a acuzat-o pe Angela Merkel, dar și pe Martin Schulz, de practici populiste și excludere după ce aceștia au căzut de acord că ar trebui încetate negocierile pentru o viitoare aderare a Turciei la Uniunea Europeană, scrie The Guardian.

Într-o dezbatere televizată, care a avut loc duminică seară, cancelarul Germaniei a afirmat că nu crede că Turcia ar trebui să devină membră a Uniunii Europene și că va discuta cu partenerii săi din cadrul UE pentru a încheia orice discuții cu Ankara privind aderarea.

Schulz, rivalul ei social-democrat în alegerile din 24 septembrie, a afirmat că, în cazul în care va câștiga alegerile și va deveni cancelar, va fi mult mai dur decât Merkel în ceea ce privește criticile aduse Turciei privind controversele pentru drepturile omului din timpul președintelui Recep Tayyip Erdogan. Turcia, conform declarațiilor lui Martin Schulz, „a trecut toate liniile roși” și nu mai poate deveni membră a Uniunii Europene.

Purtătorul de cuvânt al președintelui Turciei, Ibrahim Kalin, a declarat că Merkel și Schulz s-au concentrat pe Turcia în timpul dezbaterii lor televizate – care a fost urmărită de o treime și jumătate din alegătorii Germaniei – pentru a distrage atenția de la probleme mult mai importante. „Nu este o coincidență că președintele nostru, Erdogan, a fost un subiect principal al dezbaterii”, a postat Ibrahim Kalin pe Twitter, afirmând că politicienii germani sunt „indulgenți în populism”.

„Atacurile Germaniei și ale Europei asupra Turciei sau asupra lui Erdogan și ignorarea problemelor necesare și presante sunt reflecții ale orizontului lor îngust. Speram ca atmosfera problematică, ce a făcut relația Turica-Germania victima acestui orizont politic îngustat, se va sfârși.”, a mai spus acesta.

Declarațiile Angelei Merkel au fost mai rezervate decât ale contracandidatului ei. Acest fapt se datorează dependenței sale politice față de Ankara, respectând o înțelegere menită să mențină sute de mii de migranți în interiorul Turciei în schimbul unui ajutor financiar, libertate de circulație pentru turci în Europa, cât și în schimbul unei promisiuni că discuțiile pentru aderarea Turciei la UE vor fi mai rapide.

Cu toate acestea, Angela Merkel a anunțat că este gata să crească presiunea asupra Turciei prin înghețarea a milioane de euro, dacă Turcia refuză să elibereze mai mulți nemți care sunt ținuți în închisoare din motive politice.

Ca răspuns la remarcile cancelarului Germaniei, Comisia Europeană a făcut trimitere la un discurs al președintelui Comisiei, Jean-Claude Juncker, de săptămâna trecută, în care acesta afirma că Turcia face „pași uriași departe de Europa”, pentru că guvernul ”face imposibil ca Turcia să se alăture Uniunii Europene”.

 

×