x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Turnul Eiffel, închis marţi din cauza unei zile de grevă la nivel naţional

Turnul Eiffel, închis marţi din cauza unei zile de grevă la nivel naţional

14 Iun 2016   •   13:46
Turnul Eiffel, închis marţi din cauza unei zile de grevă la nivel naţional
Sursa foto: Christophe Meneboeuf

Turnul Eiffel este închis marţi, din cauza unei zile de grevă la nivel naţional, pentru a protesta împotriva unei reforme a codului muncii susţinute de guvern, a declarat compania care gestionează turnul, citată de DPA.

O parte din personalul turnului ia parte la ziua de acţiune declanşată pe plan naţional la cererea sindicatelor, astfel încât că nu a existat suficient personal pentru a deschide monumentul, a indicat compania care îl operează.

Închiderea Turnului Eiffel este doar una dintre perturbările anticipate pe durata zilei din cauza grevelor - în cea mai importantă zi de acţiune de până acum, potrivit liderului sindicatului CGT, Philippe Martinez.

Franţa este de mai multe luni scena unor demonstraţii şi greve, ca urmare a reformelor propuse codului muncii, care au ajuns luni pe masa Senatului. AGERPRES

×
Subiecte în articol: turnul eiffel