x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Tusk salută angajamentul României faţă de proiectul european, dar subliniază necesitatea ireversibilităţii combaterii corupţiei

Tusk salută angajamentul României faţă de proiectul european, dar subliniază necesitatea ireversibilităţii combaterii corupţiei

17 Feb 2017   •   15:16
Tusk salută angajamentul României faţă de proiectul european, dar subliniază necesitatea ireversibilităţii combaterii corupţiei

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a salutat vineri, la Bruxelles, angajamentul constant al României faţă de proiectul european şi faţă de o Uniune Europeană mai puternică în contextul pregătirilor pentru preluarea preşedinţiei Consiliului UE de către ţara noastră în primul semestru din 2019, dar a subliniat necesitatea avansării luptei împotriva corupţiei şi a asigurării caracterului ireversibil al acestor eforturi, potrivit unui comunicat de presă al Consiliului European. 

Tusk a făcut aceste declaraţii în cursul întrevederii avute la sediul Consiliului cu premierul român Sorin Grindeanu, prilej cu care au fost abordate principalele subiecte de pe agenda europeană, dar şi recentele evoluţii din România şi priorităţile guvernului de la Bucureşti. Aceasta a fost prima întâlnire Tusk-Grindeanu după preluarea mandatului de către actualul şef al executivului român. 

Oficialul european a accentuat nevoia de consolidare a progreselor semnificative în lupta împotriva corupţiei şi de garantare a ireversibilităţii acestora, în concordanţă cu aşteptările ridicate ale societăţii şi cu valorile UE. 

Cei doi interlocutori au evocat importanţa centrală a statului de drept şi a combaterii corupţiei pentru a garanta faptul că cetăţenii români pot beneficia de toate oportunităţile oferite de apartenenţa ţării lor la UE. 

În cursul după-amiezii, premierul României are prevăzută o întrevedere şi cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. AGERPRES

×