Autorităţile ucrainene au deschis un dosar penal privind presupusa destupare a unei sticle de vin vechi de 240 de ani pentru preşedintele rus, Vladimir Putin, şi vechiul său prieten fost premier italian Silvio Berlusconi, în Crimeea, a informat presa ucraineană.
Directoarea fabricii de vinuri Massandra - care a fost administrată de statul ucrainean până la anexarea Crimeii de către Rusia anul trecut - a fost acuzată de deturnare de fonduri prin presupusa deschidere a unei sticle de vin sherry datând din anul 1775 şi evaluată între 100.000 şi 150.000 de dolari, a declarat miercuri Centrul pentru Investigaţii Jurnalistice, relatează agenţia germană de presă DPA.
Sticla conţinând vin spaniol "Jerez de la Frontera" era una dintre cele cinci rămase la fabrica de vinuri de la fondarea acesteia în secolul al XIX-lea, conform relatărilor.
Este puţin probabil însă ca directoarea Yanina Pavlenko să ajungă curând în faţa unui tribunal ucrainean, în condiţiile în care Rusia are control deplin asupra Crimeii, comentează DPA.