x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ucraina anunţă că va boicota alegerile legislative ruse pe teritoriul său

Ucraina anunţă că va boicota alegerile legislative ruse pe teritoriul său

10 Sep 2016   •   23:10

Ucraina a anunţat sâmbătă că va boicota alegerile legislative ruse din 18 septembrie pe teritoriul său, după ce a cerut recent comunităţii internaţionale să nu recunoască rezultatele scrutinului în peninsula ucraineană Crimeea, anexată de Rusia în urmă cu doi ani, transmite EFE. 

"Preşedintele (Petro Poroşenko) l-a însărcinat pe ministrul de externe să informeze Moscova cu privire la imposibilitatea organizării alegerilor ruse pe teritoriul Ucrainei", a scris Sviatoslav Ţegolko, purtătorul de cuvânt al lui Poroşenko, pe contul său de Twitter. 

La scrutinele precedente, ruşii şi-au putut exercita dreptul de vot în legaţiile diplomatice ruse din statul vecin, atât în capitala Kiev, cât şi în alte oraşe din ţară. 

Anunţul vine după ce, în această săptămână, MAE rus le-a cerut autorităţilor ucrainene să garanteze securitatea ambasadelor şi consulatelor ruse din Kiev, Odesa, Harkov şi Lvov în ziua votului. 

Rada Supremă (Parlamentul ucrainean) a cerut joi comunităţii internaţionale să refuze să trimită observatori la scrutinul legislativ rus, primul după anexarea de către Rusia a Crimeii, unde sunt înregistraţi aproape 1,8 milioane de alegători. Referitor la această solicitare a Radei Supreme, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a dat asigurări că Rusia nu va lua în seamă poziţia oficială a Ucrainei, "de vreme ce Crimeea este teritoriu rus". 

Şefa Comisiei Electorale Centrale din Rusia, Ella Pamfilova, a declarat la rândul ei că va avea consultări cu MAE rus pentru a decide ce măsuri să ia pe fondul boicotului ucrainean. Ea a mai spus că cetăţenii ruşi au dreptul să voteze în alte ţări din regiune, deşi au domiciliu permanent în Ucraina, în timp ce diplomaţii şi personalul ambasadelor şi consulatelor îşi pot exercita dreptul de vot în avans. AGERPRES

×