Analiștii militari de pretutindeni consideră la unison că manevra îndrăzneață prin care Ucraina a străpuns granița Rusiei, planificată în cel mai mare secret, i-a uimit chiar și pe cei mai apropiați aliați ai Kievului, inclusiv pe americani, schimbând datele de derulare ale unui război declanșat cu mai bine de doi ani în urmă.
Privită inițial cu scepticism, operațiunea-surpriză a reușit, în numai două săptămâni, să modifice percepțiile celor care se îndoiau la început de beneficiile unei astfel de acțiuni pentru armata ucraineană.
Cum au reușit însă ucrainenii să ia Moscova prin surprindere și să pătrundă pe teritoriul Rusiei, după luni de zile în care au pierdut teren în luptele crâncene desfășurate pe teritoriul Ucrainei?
Secret absolut
În primul rând, consideră experții militari, succesul operațiunii se datorează secretului total care a învăluit planificarea atacului. Absolut nimic legat de ambuscada transfrontalieră nu a transpirat în afara celulei restrânse, care a pus la punct detaliile acestei lovituri.
De altfel, pe baza înregistrărilor video de la sol și a imaginilor prin satelit ale înaintării ucrainene, mișcările de trupe păreau aproape un exercițiu militar sau o misiune de întărire defensivă.
„Ucraina a demonstrat că poate desfășura cu succes o operațiune atât de secretă și de importantă, că poate pătrunde pe teritoriul rusesc, astfel încât granița nu mai reprezintă o linie roșie, că este încă foarte hotărâtă să lupte pentru integritatea sa teritorială, că nu există uzură de război și că este dispusă să ia toate aceste măsuri, într-un fel, extreme, de dragul apărării țării sale!”, a precizat, pentru CNN, Natia Seskuria, membru asociat la „Royal United Services Institute for Defense and Security Studies” (RUSI), din Marea Britanie.
Forța secretă de intervenție a fost constituită sub acoperirea frunzișului gros de vară, de-a lungul drumurilor rurale din regiunea Sumy, în nord-estul Ucrainei.
Trupe de elită, cu experiență de luptă, au fost aduse sau redirecționate din alte zone. Unități precum Brigada 82 de asalt aerian, care luptase până de curând în regiunea Harkov din apropiere, au fost trimise în misiunea de trecere a frontierei, după cum dezvăluie mai multe înregistrări video și relatările unor conturi, de pe rețelele sociale.
Cheia succesului
Printre pregătirile detaliate ale operațiunii s-au numărat informații precise cu privire la pregătirea și capacitatea unităților ruse de la frontieră și la numărul de obstacole care se aflau în față, de la câmpurile minate, la capcanele pentru tancuri.
În vederea lansării atacului, forțele ucrainene au utilizat, de asemenea, cunoștințe detaliate despre geografia locului, folosind centurile forestiere, pentru acoperire, și drumurile, pentru viteză. Comandanții au fost informați în privința misiunii abia în ultimele zile înainte de începerea incursiunii.
„Cheia succesului a fost că ucrainenii au reușit să pătrundă destul de ușor pe teritoriul rusesc, cu o rezistență redusă sau inexistentă. A fost o surpriză totală pentru ruși și demonstrează că serviciile de informații ale Rusiei nu au reușit cu adevărat să prevadă niciun fel de incursiune ucraineană în regiune.”, remarcă Seskuria.
După ce au stabilit punctele slabe din apărarea rusă, primele unități ucrainene au pătruns în Kursk, în după-amiaza zilei de 6 august.
Videoclipuri de pe rețelele de socializare arată zeci de soldați ruși care se predau imediat, la punctul de trecere a frontierei din sud-vestul localității Sudzha, situată la 105 kilometri sud-vest de orașul Kursk.
În atacul lor peste graniță, ucrainenii au folosit vehicule blindate rapide și rezistente de fabricație occidentală- „Strykers” și „Marders”. Mici grupuri mobile de forțe speciale s-au răspândit rapid în zeci de locații, în timp ce armata rusă încerca să evalueze forța atacului.
Cheia succesului lor - apărarea aeriană și artileria de sprijin, precum și bruiajul pentru a împiedica armata rusă să comunice. Protecția termică a echipamentului militar i-a ajutat pe soldați, de asemenea, să evite dronele care detectează căldura.
La câteva ore de la trecerea frontierei, ucrainenii erau aproape de Sudzha. Mulți dintre locuitorii orașului au fugit, blestemând armata rusă, deoarece i-a abandonat.
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, declara, joi, că forțele ucrainene au preluat controlul asupra Sudzha, în prima confirmare oficială că trupele, care se aflau în oraș de miercurea trecută, l-au capturat.
Orașul este un important punct de tranzit pentru livrările de gaze din Rusia către Europa, prin Ucraina. Imaginile prin satelit au arătat un terminal de gaz aflat în ruine la un punct de frontieră din apropiere.
Pe măsură ce operațiunea se derula, soldații ucraineni au postat înregistrări video cu ei înșiși în fața indicatoarelor satului, înainte de a pleca mai departe, ca parte a unei campanii paralele de război psihologic.
În numeroase înregistrări video, forțele ucrainene pozează în fața indicatoarelor rutiere și dau jos steagurile rusești în primăriile satelor din regiunea Kursk, inclusiv în Porozovski, Plehovo, Sverdlikovo, Guievo și Sudzha.
„Cred că acest lucru are o mare valoare în ceea ce privește războiul informațional, deoarece aceste imagini și videoclipuri pe care le vedem reprezintă un impuls moral foarte bun pentru ucraineni.”, susține Seskuria, de la RUSI.
Tactică insolită
Strategia ucrainenilor a mai cuprins un element insolit. În loc să se confrunte frontal cu unitățile rusești, forțele ucrainene avansate le-au ocolit, tăindu-le calea. În aceste condiții, comandamentul militar rus s-a chinuit să țină pasul cu locul de unde provenea amenințarea.
În același timp, ucrainenii și-au îndreptat atenția asupra întăririlor rusești, anihilând un convoi de 14 vehicule militare în apropiere de Rilsk, cu un atac cu rachete. O înregistrare video distribuită pe rețelele sociale arăta cadavrele soldaților ruși în camioane distruse și arse de-a lungul unei porțiuni de drum, în satul Oktyabrskoe, din regiunea Kursk.
Șeful forțelor armate ucrainene, Oleksandr Sirskii, a declarat, săptămâna trecută, că forțele ucrainene au capturat 1.150 de kilometri pătrați de teritoriu și 82 de așezări, de la începutul incursiunii care a luat Moscova ca din oală.
La mai mult de o săptămână de la începerea incursiunii, ucrainenii încă evaluau punctele slabe ale apărării inamice, consolidându-și poziția pe o bandă de teritoriu de 35 de kilometri adâncime și oferind chiar și civililor ruși ajutor alimentar de urgență.
Seskuria a mai precizat că incursiunea Ucrainei este parțial „o măsură de autoapărare, deoarece regiunea Kursk, datorită locației sale, a fost folosită de multe ori pentru a lansa rachete pe teritoriul ucrainean.”.
„Scopul strategic al Ucrainei ar fi acela de a deturna forțele ruse de la operațiunile ofensive din regiunea Donețk, unde rușii au făcut unele progrese în ultimele luni. Aceasta este o intenție evidentă de a reduce presiunea militară în Ucraina.”, a adăugat experta.
Seskuria a mai spus că activitatea recentă a Ucrainei ar putea oferi Kievului „o poziție de negociere mai bună, atunci când vine vorba de orice fel de discuții de pace în viitor”.
Într-adevăr, Mihailo Podoliak, consilier principal al lui Zelenski, a declarat că incursiunea a avut drept scop să convingă Rusia să intre într-un „proces de negociere echitabil”.
Retragerea imediată - improbabilă
În cealaltă tabără, bloggerii militari ruși sunt vehemenți în legătură cu lipsa de pregătire și reacția lentă a Moscovei la incursiune.
Ministerul rus al Apărării a insistat, săptămâna trecută, că respinge ofensivă ucraineană și face prizonieri, dar întăririle Rusiei se chinuiau să recupereze teren, fiind depășite numeric și lovite în permanență cu rachete și artilerie.
Can Kasapoğlu, analist în domeniul apărării la „Hudson Institute”, un think tank cu sediul în Washington DC, nu prevede o retragere ucraineană prea curând.
„Ofensiva culminează, iar câmpul de luptă se stabilizează. Cu toate acestea, armata ucraineană și-a asigurat deja adâncimea operațională. Dacă pot stabili poziții defensive robuste, pot rămâne mult timp în interiorul teritoriului rus!”, afirmă el, într-un comentariu citat de CNN.
Kursk ar fi „bijuteria coroanei” Ucrainei, atunci când se negociază sfârșitul conflictului, dacă Kievul reușește să păstreze teritoriul confiscat, spune Kasapoğlu.
De altfel, și Volodimir Zelenski a anunțat, la sfârșitul săptămânii trecute, că armata sa îşi consolidează poziţiile în regiunea rusă Kursk, la aproape două săptămâni după lansarea ofensivei-surpriză.
În ultimele zile, surse oficiale de la Kiev au dat de înțeles care sunt obiectivele incursiunii ce l-a determinat pe Putin să le ordone furios subalternilor săi să „expulzeze” forţele Kievului de pe teritoriul rus.
Ucraina doreşte să forţeze Moscova să retragă trupele din alte părţi ale frontului, să creeze o „zonă tampon” pentru a pune capăt bombardamentelor de la frontieră şi, mai presus de toate, să folosească teritoriile ruseşti cucerite pentru a forţa Kremlinul să intre în negocieri „corecte”.
În momentul de față, negocierile dintre cele două părţi sunt complet blocate din primăvara anului 2022.
Deocamdată, prima parte a planului ucrainean pare să fi ieșit și, potrivit unor oficialități americane, rușii au redirecționat deja spre Kursk mii de trupe din teritoriile ocupate în Ucraina.