x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe UE critică dur parteneriatul SUA-Marea Britanie-Australia

UE critică dur parteneriatul SUA-Marea Britanie-Australia

17 Sep 2021   •   18:30
UE critică dur parteneriatul SUA-Marea Britanie-Australia

Uniunea Europeană a criticat dur, vineri, parteneriatul de securitate al Statelor Unite cu Marea Britanie şi Australia, argumentând că acesta este un motiv suplimentar pentru consolidarea autonomiei strategice europene, informează agenţia Associated Press.

"Eu presupun că un acord de acest fel nu a fost conceput alaltăieri. Necesită un anumit timp; cu toate acestea, noi nu am fost consultaţi", a afirmat vineri Josep Borrell Fontelles, Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate.

"Această situaţie ne obligă, încă o dată, să reflectăm asupra necesităţii de a avea ca prioritate autonomia strategică europeană", a subliniat Josep Borrell Fontelles.

Statele Unite, Marea Britanie şi Australia au anunţat semnarea unui parteneriat de securitate în zona Indo-Pacifică, pentru a ajuta Australia să se doteze cu submarine americane cu propulsie nucleară. În contextul noului acord, Australia va renunţa la contractul din anul 2016 cu firma franceză Naval Group.

Franţa a criticat vehement decizia SUA. "Această decizie brutală, unilaterală şi imprevizibilă ne aminteşte foarte mult de ceea ce obişnuia să facă domnul Trump. Sunt furios şi trist. Nu se face aşa ceva între aliaţi", a reacţionat ministrul francez de Externe, Jean-Yves Le Drian. "Este un atac pe la spate. Noi am creat o relaţie de încredere cu Australia, iar acum încrederea a fost afectată. Opţiunea de a exclude un aliat european şi partener precum Franţa este ceva ce nu putem decât să notăm şi să regretăm", a subliniat ministrul francez de Externe.

Casa Albă susţine că Administraţia Joseph Biden a comunicat cu Franţa înaintea semnării parteneriatului de securitate cu Marea Britanie şi Australia, însă Ambasada franceză din Washington a negat acest lucru, semnalând că a aflat despre parteneriat din presă.

În contextul iniţiativei Statelor Unite, Marii Britanii şi Australiei, Uniunea Europeană a prezentat, joi, propria strategie care prevede intensificarea activităţilor în zona Indo-Pacifică, "centrul de gravitaţie al lumii" din punctul de vedere al intereselor economice şi politice ale Bruxellesului.

Statele Unite au salutat intensificarea rolului ţărilor europene în zona Indo-Pacifică, iar secretarul de Stat Antony Blinken a subliniat, joi seară, pe fondul criticilor enunţate de Administraţia de la Paris, că Franţa rămâne "un partener vital".

Mediafax

 

×
Subiecte în articol: ue sua Marea Britanie australia