x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe UE va propune Marii Britanii să participe la un parteneriat în domeniul apărării

UE va propune Marii Britanii să participe la un parteneriat în domeniul apărării

17 Sep 2021   •   17:13
UE va propune Marii Britanii să participe la un parteneriat în domeniul apărării

Uniunea Europeană va propune Marii Britanii să participe la un parteneriat în domeniul apărării şi securităţii, pe fondul nemulţumirilor Guvernului de la Londra în relaţia cu Statele Unite, mai ales după criza provocată de retragerea militară din Afganistan.

Propunerea Uniunii Europene va fi făcută prin intermediul premierului Olandei, Mark Rutte, în cursul întrevederii de la Downing Street cu omologul său britanic, Boris Johnson, afirmă surse citate de cotidianul The Times.

Premierul Boris Johnson a refuzat anul trecut negocierile cu Bruxellesul pe tema apărării în contextul retragerii Marii Britanii din UE (Brexit), dar europenii cred că acum Guvernul de la Londra este mai deschis cooperării, pe fondul nemulţumirilor faţă de comportamentul Administraţiei Joseph Biden, criticată din cauza retragerii militare din Afganistan.

Iniţiativa este susţinută de Franţa şi Germania, iar unii oficiali UE sunt convinşi că Guvernul Boris Johnson este mai receptiv acum, în contextul tensiunilor cu Statele Unite.

"Criza din Afganistan facilitează noi negocieri pe tema cooperării europene în domeniul apărării, de preferinţă implicând şi Marea Britanie. De la producerea Brexit, nu prea mulţi lideri europeni au avut contacte cu Boris Johnson. Dar este important să analizăm situaţia geopolitică fără a fi divizaţi şi este nevoie de cooperare cu Marea Britanie", a declarat un diplomat european, sub protecţia anonimatului.

(sursa: Mediafax)

×