Un ambiţios în fruntea NATO

Nominalizat recent ca secretar general al NATO, primul-ministru danez Aders Rasmussen este caracterizat ca "un liberal decomplexat, debordând de energie.” Cotidianul "Brlingske Tidende” îi schiţează un comentariu măgulitor, dar fără concesii. Comentariu preluat săptămânalul francez ”Courrier international”.

O INTRARE RĂSUNĂTOARE
"Niciodată  până acum un danez nu a reuşit să urce într-un post internaţional de o asemenea anvergură şi, chiar dacă drumul străbătut spre a ajunge până acolo nu a fost întotdeauna uşor, rezultatul este impresionant. Anders Fogh Rasmussen, 56 de ani, îşi face o intrare răsunătoare pe scena internaţională şi, cu siguranţă,  el nu se va opri aici. Fiindcă acest post în fruntea NATO poate foarte bine constitui, aşa după cum au evidenţiat numeroşi analişti, o rampă de lansare spre vârfuri tot mai înalte, în UE de exemplu, după cum el însuşi are deja pretenţii."

Un prim moment de referinţă al acestui parcurs ar fi anul 2004, atunci când opoziţia condusă de Mogens Lykketoft se regăsea în mod frecvent în fruntea sondajelor din Danemarca. Şomajul era în creştere, iar Rasmussen, premier al Danemarcei din 2001, părea că a ajuns la capăt. Deja străinătatea îl ispitea, dar o Europă Roşie, condusă pe atunci de cancelarul german Gerhard Schroder, nu îşi dorea un liberal la conducerea Comisiei Europene. A trebuit să rămână acasă şi să îşi consacre întreaga energie dosarelor naţionale. Dosare care i-au modelat şi-au marcat viaţa încă de când, la o vârstă precoce, s-a lansat în politică. În 1970, la 17 ani, Rasmussen şi-a dovedit din plin mobilitatea, parcurgând cei 27 de kilometri care despart domiciliul său de la Hvidding până la Viborg, unde se ţineau reuniunile tineretului liberal.

ASCENSIUNEA
La treizeci de ani, Andres Rasmussen s-a impus ca unul dintre principalii actori ai vieţii politice daneze. Ministru al Afacerilor Economice şi Fiscale, sub guvernarea Schlutter, fidel companion al Uffei Ellemann-Jensen, pe vremea când aceasta  se afla în fruntea Partidului Liberal, după aceea şef al opoziţiei, din 1998 până când liberalii au ajuns la putere în urma alegerilor din 2001. "Când apărător al unei alianţe între Partidul social democrat şi Partidul liberal, când ideolog liberal - punctează comentariul - se poate spune că el este, de fapt, un liberal cu faţă social - democrată, sau invers."

În 2001, danezii optează pentru Rasmussen şi pentru varianta sa de program  al  unui Partid social-democrat cu conotaţii liberale. Şi, se poate spune că nu au greşit. Ca premier, Rasmussen le-a livrat produsul pe care şi l-au dorit, ţinându-şi promisiunile electorale, dar mână în mână cu Pia Kjaergsgaard, lider al Partidului poporului danez (de extremă-dreaptă şi populist). Armele sale esenţiale au fost o politică de emigrări mai dură şi îngheţarea impozitelor. Dacă, la început, Rasmussen nutrea unele îndoieli în ceea ce priveşte stabilitatea sprijinului Partidului poporului, alianţa s-a dovedit a avea  o longevitate care a întrecut toate aşteptările şi a trecut cu bine toate probele.

În 2003, mica majoritate guvernamentală decide să se angajeze în Irak, acordând un sprijin necondiţionat preşedintelui Bush. Rasmussen a ţinut seama de preocupările danezilor şi a purtat o bătălie dură pentru valorile lor - o bătălie decisivă pentru viitorul naţiunii, aşa după cum îi plăcea să profeţească, cu mult înainte ca acele caricaturi despre Profetul Mahommed, publicate în"Jylland-Posten", să imflameze lumea. După aceea, viitorul politic al lui Rasmussen intră în zona obscurului, el fiind tratat de Marianne Jelved, lider al Partidului Radical (centrist), ca "pericol public".

ISTORIA VA JUDECA
Opoziţia nu va obosi să îl descrie pe Anders Rasmussen ca fiind acel prim ministru care a guvernat într-o perioadă de prosperitate şi de creştere, dar care a părăsit ţara în plină criză economică. Era, totuşi, prea devreme pentru un bilanţ. Succesele erau numeroase, dar câteva probleme critice rămâneau deschise. În plus, Rasmussen nu a reuşit să anuleze excepţiile daneze în  UE. Ca prim-ministru, el nu a putut să repatrieze trupele daneze din Afganistan.

"Cu toate acestea - se consemnează în finalul comentariului -, Andres Fogh Rasmussen nu iese din politica daneză ca un <>."  Poate tocmai de aceea, în locul oricărui pronostic pe seama viitorului său politic în fruntea NATO, jurnaliştii citează cuvintele spuse de Rasmussen însuşi pe vremea când era lider al tineretului liberal din Danemarca:" Trebuie să mergi, mereu, înainte".