x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un american locuieşte de 15 ani într-un Boeing 727, iar acum vrea să achiziţioneze şi un 747

Un american locuieşte de 15 ani într-un Boeing 727, iar acum vrea să achiziţioneze şi un 747

29 Feb 2016   •   19:00
Un american locuieşte de 15 ani într-un Boeing 727, iar acum vrea să achiziţioneze şi un 747

Bruce Campell locuieşte de 15 ani într-un avion Boeing 727, pe care l-a cumpărat cu 200.000 de euro şi l-a ''garat'' într-o pădure, iar acum, acest pasionat de avioane vrea să achiziţioneze şi un Boeing 747, pe care să-l utilizeze ca reşedinţă secundară, scrie directmatin.fr.

Inginer electronist originar din statul Oregon, bărbatul îşi căuta o locuinţă insolită în apropierea oraşului Portland, în care să stea o jumătate de an. A achiziţionat avionul, l-a renovat şi reamenajat, în aşa fel încât să obţină o suprafaţă locuibilă de 100 de metri pătraţi, în care dispune de un minim necesar: un duş improvizat, o canapea drept pat, precum şi o cabină în care se refugiază să citească în linişte.

Achiziţionarea unui Boeing 747, model mult mai mare, ar însemna trecerea la un nivel superior de confort pentru bărbatul de 65 de ani, unul dintre puţinii proprietari de avioane de linie transformate în locuinţă. AGERPRES

×
Subiecte în articol: boeing 727 bruce campell avion portland