x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un bărbat din Noua Zeelandă a furat două degete umane din expoziţia "Body Worlds"

Un bărbat din Noua Zeelandă a furat două degete umane din expoziţia "Body Worlds"

18 Iun 2018   •   17:36
Un bărbat din Noua Zeelandă a furat două degete umane din expoziţia "Body Worlds"

Un bărbat din Noua Zeelandă a fost pus sub acuzare pentru furtul a două degete provenind de la picioarele unui exponat inclus în "Body Worlds", o celebră expoziţie alcătuită din trupuri umane reale, în Auckland, informează DPA luni. 

Autorul furtului, în vârstă de 28 de ani, s-a prezentat luni la Tribunalul Districtual din Auckland unde a fost acuzat de "interacţiune nepotrivită" cu trupul neînsufleţit al unei persoane necunoscute, a raportat cotidianul New Zealand Herald. 

Cele două degete plastinate pe care bărbatul le-a furat în luna mai de la expoziţia "Body Worlds Vital" organizată de Gunther von Hagen valorau fiecare 5.500 de dolari neozeelandezi (3.808 dolari americani). 

Această expoziţie itinerantă a fost creată de Angelina Whalley şi soţul ei, anatomul Gunther von Hagens, creatorul plastinaţiei - o tehnică utilizată în anatomie ce permite conservarea unor organe sau a unor părţi ale corpului. 

Gunther von Hagens a creat această tehnică în anii 1970 în timp ce preda anatomie umană la Universitatea Heidelberg. 

Din 1995, peste 45 de milioane de persoane din peste 121 de oraşe din America, Europa, Asia şi Africa au vizitat această expoziţie itinerantă, în care sunt prezentate peste 150 de părţi anatomice umane reale. 

Mai mult de 17.000 de voluntari şi-au donat trupurile în beneficiul Institutului pentru Plastinaţie administrat de profesorul Hagens, care trimite cadavre umane şi unor facultăţi de medicină din lumea întreagă.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: body worlds auckland