Un copil de cinci ani a fost înjunghiat mortal cu un cuţit de către un migrant afgan, acesta din urmă fiind doborât cu focuri de armă de poliţie într-un refugiu pentru migranţi în sud-estul Germaniei, a anunţat în noaptea de sâmbătă spre duminică poliţia şi parchetul, conform France Presse.
Atacatorul, de 41 de ani, a rănit-o pe mama copilului, de naţionalitate rusă, potrivit unui comunicat oficial, care nu precizează naţionalitatea copilului ucis.
Un copil de şase ani, care a asistat la această crimă, se află în stare de şoc şi a fost condus la spital.
Agenţiile de presă ruse relatează că a fost ucis un băieţel rus, iar copilul în stare de şoc este fratele acestuia.
Ambasada Rusiei în Germania şi Consulatul rus din Munchen verifică în prezent această informaţie, conform agenţiei de presă RIA Novosti.
Poliţia a declarat că nu cunoaşte deocamdată motivele acestei tragedii, care a început sâmbătă printr-o dispută în refugiul de solicitanţi de azil din Arnschwang, aproape de graniţa cu Republica Cehă.
Germania a primit în 2015 şi în 2016 peste un milion de solicitanţi de azil, dintre care mulţi veniţi din Siria şi Afganistan. AGERPRES