Un elicopter al armatei sârbe, care efectua o misiune medicală de transport a unui copil în stare critică la un spital din Belgrad, s-a prăbușit, vineri seară, în apropierea aeroportului internațional din capitala Serbiei, a anunțat sâmbătă ministerul sârb al apărării, relatează Reuters, DPA și AFP.
'Din păcate, nu există niciun supraviețuitor', a transmis într-un comunicat Ministerul sârb al apărării, potrivit AFP.
Toți cei șapte oameni aflați în elicopter, respectiv cei patru membri ai echipajului, doi medici și bebelușul, au murit în urma impactului aparatului cu solul, scriu DPA și AFP.
Elicopterul s-a prăbușit vineri seară în jurul orei 10.30 p.m., ora locală, (21.30 GMT), pe fondul vizibilității reduse din cauza ceții dense. Turnul de control a pierdut legătura cu elicopterul la ora locală 22.31, potrivit ministerului sârb al apărării, scrie Reuters.
Echipajul elicopterului a încercat în mai multe rânduri să aterizeze, efectuând mai multe ocoluri deasupra capitalei Serbiei, însă fără succes.
Copilul, aflat în stare critică din cauza unor probleme respiratorii, fusese luat de acasă, din orașul Novi Pazar, regiunea Raska din sud-vestul Serbiei, de o ambulanță, care trebuia să îl ducă la un spital din Belgrad, însă nu a mai putut continua drumul din cauza unei alunecări de teren. Elicopterul armatei sârbe a preluat copilul pentru a-l duce la spitalul din Belgrad, potrivit canalului sârb de televiziune B92, citat de Reuters.
Aparatul era un elicopter militar de transport de proveniență rusească, tip Mi-17, și s-a prăbușit în zona extinsă a aeroportului internațional din Belgrad, a anunțat ministerul sârb al apărării.