x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un fost suspect de terorism cere Canadei despăgubiri de 24 de milioane de dolari

Un fost suspect de terorism cere Canadei despăgubiri de 24 de milioane de dolari

13 Mar 2010   •   00:00

Un locuitor de origine marocană din Montreal, Adil Charkaoui, care a petrecut aproape doi ani în detenţie din cauza unor suspiciuni de terorism, cere Canadei despăgubiri în valoare de 24,5 milioane de dolari canadieni (24 de milioane de dolari americani).

Plângerea depusă la un tribunal din provincia Quebec vizează numeroase agenţii guvernamentale canadiene şi foşti miniştri, anunţă AFP, citată de Mediafax.

Charkaoui vrea de asemenea să îşi repare reputaţia şi să obţină despăgubiri pentru perioada petrecută în închisoare şi apoi sub supraveghere.

Tată a trei copii, Adil Charkaoui a fost suspectat că este agent inactiv al reţelei al-Qaida. Arestat în mai 2003, el a petrecut 21 de luni în închisoare, în baza unui "certificat de securitate".

Acest dispozitiv legal controversat permite încarcerarea fără proces şi expulzarea unui străin considerat că reprezintă un risc pentru securitatea Canadei.

Adil Charkaoui a fost eliberat în 2005, dar certificatul de securitate îl obliga să poarte o brăţară electronică şi să respecte alte 12 reguli care îi limitau libertatea personală.

În septembrie 2009, el a obţinut ridicarea măsurii de supraveghere. Nicio acuzaţie precisă nu a fost formulată vreodată împotriva lui.

×
Subiecte în articol: externe