x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un fotograf s-a atârnat în gol pentru a scăpa de incendiul uriaş de la hotelul de lux din Dubai

Un fotograf s-a atârnat în gol pentru a scăpa de incendiul uriaş de la hotelul de lux din Dubai

01 Ian 2016   •   11:56
Un fotograf s-a atârnat în gol pentru a scăpa de incendiul uriaş de la hotelul de lux din Dubai
Sursa foto: Foto: Twitter

Un fotograf s-a legat cu o coardă la etajul 48 şi a rămas atârnat în gol o jumătate de oră pentru a scăpa de imensul incendiu al unui hotel de lux din Dubai în noaptea de Anul Nou, relatează AFP.

Incendiul, care a făcut 16 răniţi potrivit unui prim bilanţ, a avariat hotelul de cinci stele The Address Downtown, situat într-un zgârie-nor de 63 de etaje în centrul Dubaiului, nu departe de cel mai înalt turn din lume, Burj Khalifa (828 de metri), în timp ce mii de persoane, printre care numeroşi turişti, se adunau în cartier pentru a sărbători trecerea în anul 2016.

Fotograful, care a dorit să îşi păstreze anonimatul, a declarat că se afla cu un prieten pe un balcon al hotelului, într-o parte a clădirii rezervată personalului, ca să facă fotografii pentru ziarul său uriaşelor focuri de artificii de Anul Nou.

"E un incendiu", a strigat prietenul său fugind spre cea mai apropiată ieşire, în timp ce fotograful se uita în exterior şi vedea "fumul care se îndrepta spre balcon".

Aflat în imposibilitatea de a şti ce se întâmplă în interiorul clădirii şi temându-se să nu moară intoxicat de fum, şi-a dat seama că "singura opţiune" pentru a supravieţui era să se agaţe de balcon şi să aştepte eventualele echipe de salvare.

"Am văzut o coardă foarte rezistentă" ataşată la o platformă exterioară utilizată de spălătorii de geamuri ai hotelului. "Am desfăcut vreo 30 de metri de coardă, am legat-o de cureaua mea şi de echipamentul foto şi am coborât din balcon", a mai povestit el.

Coarda "m-a salvat", a continuat fotograful. "Nu ştiam ce se întâmplă mai jos. Mi-a fost teamă să nu leşin din cauza fumului", a adăugat el. Un singur zid a separat balconul său de flăcări. "Focul era foarte aproape de mine", a declarat el.

Fotograful a început să îşi alerteze colegii prin telefon şi mesaje scrise, cerându-le să contacteze echipele de salvare.

După mai bine de o jumătate de oră, a fost cules teafăr şi nevătămat de o echipă a apărării civile venită la etajul 48, apoi însoţit prin clădirea plină de fum până la parter.

"Cred că sunt singura persoană care a rămas atât de mult timp" în hotel, a ţinut să adauge fotograful.

Sursa: Agerpres

×
Subiecte în articol: dubai hotel de lux incendiu fotograf