x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un îngrijitor medical din Olanda, judecat omoruri comise prin injecții cu insulină

Un îngrijitor medical din Olanda, judecat omoruri comise prin injecții cu insulină

22 Feb 2019   •   15:23
Un îngrijitor medical din Olanda, judecat omoruri comise prin injecții cu insulină

Un îngrijitor medical de bătrâni din Olanda va fi judecat pentru patru crime rezultate în urma unor injecţii cu insulină care nu erau necesare, relatează DPA.

Bărbatul în vârstă de 22 de ani este de asemenea acuzat de tentativă de omor în alte şapte cazuri, a precizat vineri procuratura din oraşul Rotterdam.

În 2017, îngrijitorul ar fi injectat insulină mai multor pacienţi în vârstă în centre de asistenţă din regiune, deşi nu era o necesitate medicală. Ulterior, pacienţii fie s-au îmbolnăvit grav, fie au murit.

La sfârşitul lui 2017, doctorii au devenit suspicioşi în legătură cu nivelul ridicat de insulină din sângele unui pacient grav bolnav.

Îngrijitorul era angajat temporar şi lucra în special noaptea şi în weekenduri, când supravegherea era scăzută din lipsă de personal.

Motivele bărbatului rămân neclare. Un raport psihiatric ar urma să fie prezentat în primăvară.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: insulina judecata crime infirmier olanda