x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un milion de oameni în stradă, contra Chinei

Un milion de oameni în stradă, contra Chinei

de Şerban Mihăilă    |    11 Iun 2019   •   07:02
Un milion de oameni în stradă, contra Chinei

Sute de mii de persoane au protestat duminică, în Hong Kong, împotriva unui controversat proiect de lege în privința extrădărilor, care ar permite Chinei să trimită în tribunalele sale politizate numeroși disidenți, activiști și alți adversari politici ai autorităților de la Beijing. Organizatorii demonstrației vorbesc despre prezența unui milion de protestatari și, implicit, despre cea mai mare manifestație din Hong Kong după 1997, anul când fosta colonie britanică a revenit sub autoritatea Chinei.

 

În pofida mișcărilor de stradă, de o amploare fără precedent, șefa administrației metropolei, Carrie Lam, i-a sfidat ieri pe manifestanți, insistând că o astfel de lege este necesară și nu va eroda în niciun fel drepturile omului și libertatea de exprimare în influentul centru financiar asiatic semi-autonom. Lam a precizat că legea nu va afecta statutul special de care încă se bucură, până în 2047, Hong Kong. Colonie britanică încă din 1841, teritoriul care a revenit Chinei în 1997 este guvernat după principiul „o țară, două sisteme”, ce îi permite să își mențină statutul de centru financiar independent și libertăți mult mai mari decât în restul Chinei, inclusiv dreptul la liberă exprimare și asociere. Proiectul de lege nu a fost inițiat de către Beijing, a oferit asigurări Lam, care a afirmat că această inițiativă a fost promovată pentru a nu transforma Hong Kong într-o „oază” pentru criminali, scrie BBC. Potrivit proiectului de lege, Hong Kong ar urma să permită extrădările la cererea autorităților din China, Taiwan și Macao pentru suspecți acuzați de diferite infracțiuni, precum omoruri și violuri. Cererile ar urma să fie examinate individual. Oficialitățile din teritoriul semi-autonom au promis că doar tribunalele din Hong Kong vor decide dacă vor da curs solicitărilor, iar suspecții acuzați de crime politice și religioase nu vor fi extrădați. Inițiativa legislativă a fost promovată după ce, anul trecut, un tânăr de 19 ani din Hong Kong și-a ucis iubita gravidă, în timp ce se aflau în vacanță în Taiwan. Tânărul a revenit imediat în Hong Kong, de unde nu a mai putut fi extrădat în Taiwan, deoarece între cele două părți nu există acord de extrădare. Până acum, Hong Kong a semnat acorduri de extrădare cu 20 de țări, între care SUA și Marea Britanie.

China, acuzată de regizarea legii

De cealaltă parte, demonstranții susțin că proiectul de lege a fost regizat și impus de către guvernul de la Beijing. Aceștia se tem că autoritățile chineze vor folosi inițiativa legislativă pentru a obține extrădarea activiștilor, disidenților și a altor adversari politici ai Beijingului, care vor ajunge în tribunalele opace și politizate ale Chinei. Pe lângă încălcarea flagrantă a drepturilor omului, această lege ar eroda serios independența judiciară din Hong Kong, susțin criticii. Potrivit organizatorilor, protestele contra proiectului au adunat, numai duminică, aproximativ un milion de manifestanți. Demonstrațiile au fost pașnice până la miezul nopții, când poliția și protestatarii s-au confruntat în mai multe zone ale metropolei.

Proiectul de lege nu a fost inițiat de către guvernul popular central chinez. Nu am primit niciun ordin în acest sens”.

Carrie Lam

 

×