x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un model de ceas Casio - semnul apartenenţei la al-Qaida

Un model de ceas Casio - semnul apartenenţei la al-Qaida

de Marina Constantinoiu    |    26 Apr 2011   •   16:41

Un ceas de un anumit tip, purtat la mână de islamişti transferaţi la Guantanamo, ar putea fi un semn de apartanenţă la al-Qaida, potrivit unor documente secrete americane provenind de la WikiLeaks şi preluate de cotidianul italian La Repubblica, relatează AFP.

Potrivit unuia dintre aceste documente, care se bazează pe concluzii ale serviciilor secrete americane, acest ceas Casio, modelul F-91W, este considerat un indiciu al apartenenţei la organizaţia islamistă a lui Osama ben Laden.

"O treime dintre deţinuţii capturaţi cu acest model la mână aveau legături cu explozivi, fie pentru că au urmat cursuri, fie pentru că aveau legături cu locuri unde erau fabricate bombe, fie pentru că aveau relaţii cu persoane identificate ca experţi în explozivi", se arată în acest document confidenţial, dezvăluit de WikiLeaks şi citat de site-ul cotidianului italian.

Peste 50 de dosare privind deţinuţi citate în documentele WikiLeaks despre Guantanamo fac referire la acest ceas Casio, afirmă La Repubblica. Alte documente evocă arbitrariul anumitor detenţii. Între deţinuţi se aflau un afgan, în vârstă de 89 de ani, transferat la Guantanamo din cauza mai multor "numere de telefon suspecte", găsite la el, dar şi un băiat, în vârstă de 14 ani, care a fost trimis doar în baza suspiciunii că ar fi cunoscut lideri talibani locali.

WikiLeaks a oferit mai multor publicaţii, în principal cotidiene, între care şi La Repubblica, documente militare referitoare la dosarele a 779 de persoane deţinute, din 2002, în închisoarea militară din baza navală de la Guantanamo (Cuba).

Casa Albă şi-a reiterat, la începutul lui aprilie, angajamentul de a închide centrul de detenţie de la Guantanamo.

Mai multe publicaţii americane şi europene au dezvăluit detalii asupra deţinuţilor din închisoarea militară americană de la Guantanamo (Cuba), din dosare obţinute de la WikiLeaks, informează AFP, care prezintă principalele elemente publicate.

- Cel puţin 150 de nevinovaţi: dintre cele 779 de persoane care au trecut pe la Guantanamo, începând din 2002, cel puţin 150 de afgani şi pakistanezi, în special ţărani şi păstori, au fost recunoscuţi de către Statele Unite ca nevinovaţi. Dintre ceilalţi, majoritatea (380) erau simpli "acoliţi" talibani sau combatanţi străini. În total, doar 220 sunt consideraţi de Washington extremişti periculoşi.

- Deţinuţi senili şi adolescenţi încarceraţi: un afgan, născut în 1913, a petrecut zece luni la Guantanamo, în 2002, după ce a fost arestat având asupra lui un telefon prin satelit, pe care nu ştia să îl utilizeze. La vârsta de 89 de ani, acesta suferea de demenţă senilă şi depresie. Cel mai tânăr deţinut, un afgan în vârstă de 14 ani, arestat în 2003, a petrecut un an la Guantanamo, după care a fost eliberat. El fusese răpit de talibani, care îl maltratau.

- Un extremist eliberat din greşeală: în 2004, Abdullah Mehsud, un afgan capturat cu trei ani mai înainte, era eliberat după ce i-a convins pe interogatorii săi că a fost înrolat cu forţa şi nu constituie o ameninţare. Le-a dat un nume fals. După ce a fost eliberat, a organizat numeroase atacuri, în special contra trupelor americane, şi a primit felicitări de la Osama ben Laden.

- Un jurnalist deţinut şase ani: un cameraman sudanez, din cadrul postului de televiziune Al-Jazeera, arestat în Pakistan, în decembrie 2001, a petrecut peste şase ani la Guantanamo, în timpul cărora a fost interogat în legătură cu reţelele de informaţii ale postului din Qatar, în special cele din Afganistan şi Cecenia. De asemenea, el a fost suspectat de Statele Unite că l-a ajutat pe mollahul Omar să îşi procure arme, în principal rachete antiaeriene de tip Stinger. Eliberat în aprilie 2008, acesta s-a întors să muncească pentru Al-Jazeera.

- Serviciile pakistaneze, grupare teroristă: temutele servicii de informaţii pakistaneze (ISI), suspectate că sunt apropiate talibanilor, erau considerate o grupare teroristă de către interogatorii de la Guantanamo, aceştia apreciind că legăturile între deţinuţi şi ISI, înainte de 2003, trebuie considerate semnul unei asocieri cu talibanii sau cu al-Qaida.

- Vizite ale serviciilor străine: reprezentanţii a numeroase servicii de informaţii s-au dus la Guantanamo pentru a-i interoga pe deţinuţii din ţările lor, mai ales yemeniţi, algerieni, marocani, tadjici şi iordanieni. La închisoare au fost, de asemenea, agenţi ruşi şi chinezi. Un raport precizează că un deţinut saudit, suspectat că s-a antrenat într-o tabără din Afganistan, a încercat să îşi minimizeze rolul, după ce s-a întâlnit cu membri ai serviciilor saudite.

- Turneul lui Osama ben Laden: liderul al-Qaida a petrecut cele trei luni care au urmat după atentatele de la 11 septembrie 2001 parcurgând Afganistanul, pentru a pregăti trupele de luptă contra americanilor. Aşteptându-se să fie ucis sau capturat, el le-a transmis puterile sale talibanilor.

- O bombă nucleară în Europa? Organizatorul atentatelor de la 11 septembrie, Khaled Sheikh Mohammed, le-a declarat interogatorilor că al-Qaida a ascuns o bombă nucleară în Europa, pregătită să fie declanşată dacă Osama ben Laden va fi prins sau ucis. El a declarat, de asemenea, că a început pregătiri şi a constituit două celule de militanţi care să comită un atentat pe aeroportul londonez Heathrow.

×