O organizaţie pentru combaterea rasismului a anunţat, joi, că intenţionează să depună o plângere împotriva ministrului francez de Interne, Manuel Valls, pentru ”instigare la ură rasială” prin declaraţiile privind romii, relatează AFP.
Avocatul Organizaţiei Mişcarea împotriva Rasismului şi pentru Prietenia între Popoare, Pierre Mairat, a anunţat că vor sesiza Curtea de Jutiţie a Republicii Franţa, instanţă abilitată să judece membri ai Guvernului. "Vom depune plângere săptămâna viitoare", a precizat Mairat, explicând că sesizarea vizează declaraţiile făcute de Manuel Valls.
"Romii au moduri de viaţă extrem de diferite de noi, fiind în contrast evident" cu populaţiile locale, declara ministrul francez de Interne la 24 septembrie. Valls, care a reuşit să irite multă lume cu declaraţiile sale, a mai afirmat că "romii au vocaţia să rămână în ţara lor şi să se integreze" acolo.