x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un patron chinez acordă o primă salariaţilor pentru fiecare kilogram în minus

Un patron chinez acordă o primă salariaţilor pentru fiecare kilogram în minus

11 Mai 2017   •   21:15
Un patron chinez acordă o primă salariaţilor pentru fiecare kilogram în minus

Patronul unei mici întreprinderi din China, preocupat de faptul că unii din salariaţii săi sunt supraponderali, i-a convins pe mai mulţi dintre ei să ţină regim oferindu-le o primă pentru fiecare kilogram în minus, relatează AFP. 

Wang Xuebao, care conduce Kingtian Consulting, un cabinet de consultanţă din Xian, oferă 200 de yuani (26 euro) pentru fiecare kilogram în minus, a explicat el joi într-o declaraţie telefonică pentru AFP. 

"De la începutul lui martie, 20 de salariaţi au participat. Cea mai mare primă a fost de 2.000 de yuani", în cazul unei salariate foarte motivate care a pierdut 10 kilograme în două luni, a afirmat Wang. 

Patronul a povestit că ideea de a oferi această primă pentru fiecare kilogram în minus i-a venit constatând că meseria de consultant este prea sedentară. 

"Angajaţii noştri muncesc la birou toată ziua şi nu fac suficientă mişcare. Am remarcat că mulţi dintre ei sunt supraponderali şi am avut ideea de a-i încuraja să facă mai multă mişcare", a spus el. 

"Nu trebuie doar să ne mulţumim să creştem cifra de afaceri, trebuie să fim atenţi la sănătate. Iar asta se va simţi în calitatea muncii", a spus el. 

Odată cu ameliorarea nivelului de viaţă şi a răspândirii modului de alimentaţie occidentală, chinezii au luat în greutate. Bărbaţii au luat în greutate 3,5 kg în medie între 2002 şi 2012, iar femeile 2,9 kg, potrivit unui studiu al Comisiei naţionale pentru sănătate şi planning familial publicat în 2015. În prezent aproape 10% din populaţie suferă de obezitate. 

Wang Xuebao, care intenţionează să menţină prima pe durata întregului an, s-a declarat surprins de viteza cu care salariaţii lui au slăbit, în timp ce el însuşi nu a putut câştiga prima, menţinându-şi greutatea. 

"Rezultatul mă miră pentru că eu însumi am încercat să scad în greutate. Nu este uşor să alergi în fiecare zi", a recunoscut el.AGERPRES

×