Un presupus complice al jihadiştilor din atentatele din 13 noiembrie de la Paris este reţinut în Austria
Un marocan arestat în iulie la Bruxelles este în prezent reţinut în Austria, suspectat de legături cu celula jihadistă responsabilă pentru atacurile din 13 noiembrie de la Paris, au declarat luni surse judiciare, relatează AFP.
Suspectul, Abid Tabaouni, este bănuit că ar avea legături cu doi presupuşi membri ai organizaţiei Stat Islamic (SI), algerianul Adel Haddadi şi pakistanezul Mohamad Usman, arestaţi în decembrie 2015 în Austria şi predaţi la sfârşitul lunii iulie justiţiei franceze, ca parte a anchetei privind atentatele din 13 noiembrie de la Paris, soldate cu 130 de morţi.
Haddadi şi Usman, puşi sub acuzare şi încarceraţi la sosirea lor în Franţa, au tranzitat insula elenă Leros, amestecându-se printre alţi refugiaţi sirieni, în acelaşi timp cu doi dintre cei trei kamikaze de la Stade de France, doi irakieni neidentificaţi.
Ei au fost arestaţi într-un centru de primire pentru solicitanţii de azil din Salzburg (Austria), pe unde a trecut şi Tabaouni. Anchetatorii încearcă să afle dacă "Haddadi şi Usman l-au aşteptat în acest centru şi au plănuit să continue împreună călătoria către Franţa sau Belgia", a declarat o sursă judiciară.
La rândul său, canalul american CNN a afirmat, pe baza a mii de documente ale anchetei pe care le-a consultat, că Tabaouni a avut legături cu această echipă de patru bărbaţi care au tranzitat Leros şi că ar fi trebuit probabil să comită şi el un atac.
Marocanul a fost arestat în iulie la Bruxelles în baza unui mandat de arestare european emis de Austria după fuga sa din Salzburg, a confirmat justiţia belgiană. El a fost predat justiţiei austriece în luna august.
Sursa: AGERPRES

Ştiri din .ro
Mihai Tudose: Guvernul PNL a lăsat Coaliției o formă incoerentă a planului de relansare economică
Primăria Capitalei va vinde reclamă pe autobuzele STB
Cererea de petrol grav afectată de creștere infecțiilor cu COVID-19
CEDO a condamnat Elveția la plata unor daune morale pentru o femeie din România care cerșea în Geneva
2.745 de cazuri de COVID-19 și 98 de decese în ultimele 24 de ore
Octavian Jurma: Tulpina din Marea Britanie este în București și rata de infectare va crește în continuare fără să țină cont că opinia publică nu dorește asta
Întârzieri mari ale trenurilor din cauza condițiilor meteo
Aleksei Navalnîi va fi judecat miercuri pentru defăimarea unui veteran din Al Doilea Război Mondial
VIDEO. Klaus Iohannis, la centrele de vaccinare de la Romexpo: În săptămânilor următoare vor veni tot mai multe doze de vaccin

Cea mai recentă mutație a coronavirusului a fost descoperită în Germania
FOTO Incendiu la un depozit de materiale reciclabile, din Buzău. A fost trimis mesajul RO-ALERT
