Autorităţile franceze cred că un posibil complice al teroristului Amedy Coulibaly, autorul atacului de la magazinul evreiesc din Paris, ar fi reuşit să fugă în Siria, în schimb au reuşit să identifice persoana care o însoţea pe iubita atacatorului în călătoria tot către Siria, a anunţat postul de televiziune francez iTele.
Se presupune că acest complice l-ar fi transportat pe respectivul terorist cu motocicleta până la magazinul situat în zona Porte de Vincennes, unde acesta din urmă a ucis patru ostatici înainte de a fi împuşcat mortal de forţele speciale.
Elementul principal care i-a condus pe anchetatori pe această pistă este o cheie de motocicletă găsită la ultimul domiciliu cunoscut al lui Coulibaly. Autorităţile nu au reuşit deocamdată să găsească proprietarul motocicletei, despre care se presupune de asemenea că ar fi cel care a accidentat grav miercuri un pieton la Fontenay-aux-Roses, la periferia Parisului.
Pe de altă parte, a fost identificat individul care o însoţea pe iubita lui Coulibaly, Hayat Boumeddiene, atunci când aceasta a fost văzută pe aeroportul din Istanbul în drumul ei către Siria.
Conform iTele, este vorba despre un membru al unei reţele jihadiste, în vârstă de 23 de ani şi aflat în evidenţa serviciilor antiteroriste. Se presupune că el a ajutat-o pe Hayat Boumeddiene să treacă graniţa din Turcia în Siria la 8 ianuarie, data confirmată de autorităţile turce. (M.C)