x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un raport al serviciilor de informaţii din Cehia denunţă spionajul rus şi chinez

Un raport al serviciilor de informaţii din Cehia denunţă spionajul rus şi chinez

26 Noi 2019   •   21:30
Un raport al serviciilor de informaţii din Cehia denunţă spionajul rus şi chinez

Spioni ruşi şi chinezi au fost implicaţi în operaţiuni care au vizat Republica Cehă în mai multe rânduri, anul trecut, anunţă serviciile de informaţii (BIS) ale acestei ţări, în raportul privind 2018, dat publicităţii marţi, relatează AFP.

Acest raport vine la puţin timp după anunţarea de către BIS şi poliţia cehă a destructurării unei reţele de spionaj ruse care opera prin intermediul ambasadei de la Praga, aflată la originea unor atacuri cibernetice asupra unor ţinte cehe şi străine.

Rusia se află probabil în spatele unui atac împotriva reţelei informatice neclasificate a Ministerului ceh al Afacerilor Externe, potrivit raportului publicat pe site-ul BIS. „Agresorii au încercat să-şi asigure un acces permanent la sistemul vizat”, susține textul.

Şi un grup de spionaj cibernetic chinez se află probabil la originea unui atac similar, cu ajutorul unor programe malware, a adăugat BIS.

O intruziune în conturile private de e-mail ale soldaţilor cehi a fost comisă de grupul de hackeri APT28, pe care FBI-ul îl asociază cu guvernul rus.

„Serviciile de informaţii ale Federaţiei Ruse şi ale Republicii Populare Chineze desfăşoară activităţile cele mai intense şi mai agresive”, a precizat BIS, şi asta în „sectoarele politicii, diplomaţiei, spionajului şi al economiei”.

Personalul serviciilor ruse de informaţii a fost prezent şi activ pe teritoriul ceh, în timp ce China căuta agenţi potenţiali printre cetăţenii cehi, însă prezenţa serviciilor sale de informaţii a fost şi ea în creştere, potrivit BIS.

Serviciile de informaţii cehe au calificat drept o ameninţare campaniile de dezinformare şi propaganda ruse.

În septembrie, NUKIB, agenţia cehă de luptă împotriva criminalităţii cibernetice, a afirmat că Rusia şi China reprezintă cea mai mare ameninţare pentru securitatea cibernetică în Cehia, o fostă ţară comunistă care s-a alăturat NATO în 1999.

NUKIB a avertizat încă în raportul său pentru 2017 că diplomaţi ruşi şi chinezi şi-au intensificat activităţile de spionaj pe teritoriul ceh.

Aceasta a provocat critici din partea preşedintelui ceh pro-chinez, pro-rus şi anti-musulman, Milos Zeman (foto), care le-a cerut serviciilor să-i caute pe teroriştii musulmani de pe teritoriul Cehiei.

În raportul său pentru 2018, BIS a precizat totuşi că nu a depistat riscuri directe legate de radicali islamişti sau de terorişti.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: servicii de spionaj cehia