x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un român care făcea trafic de droguri prin Darknet, condamnat la închisoare în SUA

Un român care făcea trafic de droguri prin Darknet, condamnat la închisoare în SUA

19 Apr 2018   •   15:52
Un român care făcea trafic de droguri prin Darknet, condamnat la închisoare în SUA

Un român - membru al unei grupări infracţionale specializate în trafic de droguri prin Darknet a fost condamnat la 36 de luni de închisoare de instanţele din SUA. 

"La data de 11 aprilie, US District Court a dispus condamnarea la 36 de luni de închisoare a unui membru al unei grupări infracţionale organizate, specializată în trafic internaţional de droguri, prin Darknet. Acesta a fost prins de poliţiştii români şi extrădat către autorităţile din SUA, în urma unei ample operaţiuni desfăşurate în comun cu Poliţia Belgiană, Homeland Security Investigations şi Drug Enforcement Administration din SUA, cu sprijinul Europol şi Eurojust", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis joi AGERPRES. 

Cel în cauză şi liderul grupării, ambii cetăţeni români, au fost depistaţi în România, la data de 3 mai 2016, de poliţiştii antidrog din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate - IGPR, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor DIICOT. 

Pe lângă cei doi români, membri ai grupării infracţionale, care au fost depistaţi în România, în acest caz au mai fost făcute 17 arestări în Belgia. 

Din cercetări a reieşit că gruparea infracţională ar fi livrat peste 500 kilograme de MDMA şi pastile ecstasy în SUA, Finlanda şi Suedia, folosind Silk Road, un tip de reţea suprapusă ce făcea parte din reţeaua globală de internet (Darknet), iar pentru plata drogurilor ar fi acceptat inclusiv bitcoin (monedă virtuală). 

"Liderii grupării ar fi recrutat mai multe persoane în grupul infracţional, care să se ocupe de livrarea drogurilor. Cei doi români au fost ulterior extrădaţi către SUA - District of Colorado, în iulie şi octombrie 2016, unde au fost cercetaţi şi judecaţi, unul dintre aceştia primindu-şi sentinţa, celălalt, liderul grupării, riscând o pedeapsă de până la 20 de ani de închisoare'', precizează IGPR. 

Acţiunea a fost desfăşurată în cadrul unei ample operaţiuni desfăşurate de poliţiştii români împreună cu poliţiştii belgieni şi a beneficiat de sprijinul DEA (Drug Enforcement Administration) şi HSI (Homeland Security Investigations) din SUA, Europol şi Eurojust. 

 

×
Subiecte în articol: roman arestat sua droguri