x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ungaria, nevoită să recurgă la forţă de muncă din străinătate

Ungaria, nevoită să recurgă la forţă de muncă din străinătate

15 Sep 2016   •   15:12
Ungaria, nevoită să recurgă la forţă de muncă din străinătate
Sursa foto: Foto: MTI

Aflată în pragul unei crize demografice, Ungaria trebuie să apeleze la forţă de muncă din străinătate pentru a compensa emigrarea lucrătorilor săi, a afirmat joi ministrul ungar al economiei, Mihaly Varga, în contextul în care Budapesta a adoptat o linie extrem de ostilă faţă de imigranţi, relatează AFP. 

"În sectoarele care se confruntă cu o penurie, sunt convins că trebuie să găsim o soluţie temporară făcând apel la mână de lucru din Uniunea Europeană sau din ţări terţe", a declarat ministrul pentru săptămânalul Heti Valasz. 

Deţinătoarea unei industrii auto înfloritoare, Ungaria nu reuşeşte să acopere peste 50.000 de posturi, în principal de tehnicieni calificaţi, în domeniul mecanic şi al electronicii de precizie. 

"Ar fi păcat să ratăm o mare investiţie" din cauza lipsei de mână de lucru, a subliniat Varga. 

În primăvară, Asociaţia ungară a angajatorilor şi industriaşilor (MGYOSZ) a dezvăluit că "cel puţin un sfert dintre companiile" ţării duc lipsă de mână de lucru. 

La fel ca multe ţări din Europa Centrală, Ungaria se confruntă cu o dublă carenţă demografică: o rată a natalităţii printre cele mai scăzute din Europa şi o emigraţie economică printre cele mai puternice de pe continent. 

Oponent ferm al imigraţiei, premierul Viktor Orban, care va organiza la 2 octombrie un referendum privind distribuirea refugiaţilor între statele membre ale UE, a subliniat recent că vrea să acorde prioritate instruirii, şi mai puţin să recurgă la forţă de muncă din străinătate. 

Însă dacă nu va exista o creştere a salariilor, nu vom putea, spre exemplu, să păstrăm în Ungaria un bucătar "dacă acesta câştigă cu 35% mai mult muncind în Austria" vecină, a afirmat joi Varga. 

Cel puţin 400.000 de cetăţeni ungari au plecat să lucreze în vestul Europei începând din 2008. Ungaria, a cărei populaţie a scăzut sub pragul simbolic de 10 milioane de locuitori, are o rată a şomajului de 5%, una dintre cele mai scăzute din UE. 

Varga a precizat că imigraţia selectivă pe care Budapesta o va favoriza trebuie să provină din "ţări care au aceleaşi tradiţii culturale" ca Ungaria. AGERPRES

×