Pentru prima data in istoria postcomunista a tarii, ungurii dau semne ca ar prefera continuitatea, votand pentru mentinerea la putere a actualei coalitii de guvernare.
Socialistii, pe val - Ungurii au ales continuitatea Pentru prima data in istoria postcomunista a tarii, ungurii au votat pentru mentinerea la putere a coalitiei de guvernare. Primul tur al alegerilor parlamentare din Ungaria le-a revenit socialistilor. Partidul premierului Ferenc Gyurcsany a obtinut 43,21% din voturi si s-a plasat inaintea rivalilor directi, conservatorii fostului premier Viktor Orban. Liberalii cu care Gyurcsany a format actuala coalitie au obtinut un 6,5% peste asteptari, iar actuala putere si-a asigurat 113 din cele 212 mandate pentru care s-a dus batalia electorala de duminica. La data de 23 aprilie va avea loc un nou scrutin, in urma caruia se va atribui restul de 110 mandate parlamentare. Analistii citati de presa internationala subliniaza ca doar un miracol i-ar ajuta pe conservatori sa obtina atunci 75 de mandate, cate le-ar fi necesare pentru a intoarce raportul de forte. In urma scurtinului de saptamana trecuta, coalitia de centru-dreapta, formata din Fidesz si Partidul Crestin-Democrat (KDNP), si-a atras 42,03% din voturi. Un rezultat bun a obtinut si Forumul Democratic Ungar (MDF), un partid conservator, care a facut parte din coalitia aflata la putere in perioada 1998-2002, sub conducerea lui Viktor Orban. Micul partid a atins pragul necesar intrarii in Parlament. ALIANTE. Asa cum era de asteptat, oficialii MDF vor fi curtati din nou de conservatori. De partea cealalta, socialistii si liberalii vor face eforturi sa isi cimenteze relatia.Citește pe Antena3.ro