x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe UNICEF: 25 de copii palestinieni ucişi în trei luni; cazurile de detenţie a copiilor, în creştere

UNICEF: 25 de copii palestinieni ucişi în trei luni; cazurile de detenţie a copiilor, în creştere

14 Mai 2016   •   23:00
UNICEF: 25 de copii palestinieni ucişi în trei luni; cazurile de detenţie a copiilor, în creştere

Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) a înregistrat moartea a 25 de copii palestinieni în ultimele trei luni ale anului 2015, în plin val de atacuri, în majoritate comise cu cuţitul de către tineri palestinieni, exprimându-şi preocuparea faţă de numărul crescut de copii deţinuţi de Israel, un record pentru ultimii şapte ani, relatează AFP.

În ultimele trei luni ale anului 2015 '25 de copii palestinieni, între care cinci fetiţe, au fost ucişi şi 1.310 răniţi în teritoriile palestiniene: 23 de copii (19 băieţi, patru fete) au fost ucişi în Cisiordania şi în Ierusalimul de Est şi doi în Fâşia Gaza', a anunţat agenţia ONU în raportul său privind ultimul trimestru al anului 2015. În acelaşi timp, 'trei băieţi israelieni au fost răniţi în apropierea unor colonii în Cisiordania şi în Ierusalimul de Vest în Israel'.

UNICEF s-a declarat 'foarte preocupat de folosirea excesivă a forţei, în special pentru cazurile în care copii palestinieni au fost ucişi de forţele de securitate israeliene după ce au comis sau au fost suspectaţi de comiterea de atacuri cu cuţit'.

Celălalt subiect de mare preocupare pentru UNICEF, care denunţă în mod constant relele tratamente aplicate copiilor în sistemul judiciar militar israelian, singurul care se aplică palestinienilor din teritoriile ocupate, este regimul de detenţie a copiilor. În 2015, '422 de copii cu vârsta între 12 şi 17 ani, între care opt fetiţe, erau deţinuţi în unităţi militare', fiind cea mai mare cifră din martie 2009', menţionează UNICEF. Legea israeliană autorizează judecarea copiilor palestinieni începând de la 12 ani, un fapt unic în lume, potrivit UNICEF. În 2015, în medie 219 de copii palestinieni au fost deţinuţi în unităţi militare în fiecare lună, 'cu 15% mai mult decât media lunară din 2014'.

Sursa: AGERPRES

×