x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe UniCredit din Germania acordă bonusuri de până la 2.500 de euro

UniCredit din Germania acordă bonusuri de până la 2.500 de euro

18 Noi 2022   •   17:20
UniCredit din Germania acordă bonusuri de până la 2.500 de euro
Sursa foto: antena3

UniCredit acordă angajaților din Germania un bonus de 2.500 de euro în decembrie 2021, ca măsură de compensare pentru inflație. Primele nu vor fi impozitate. , scrie Reuters.

Totodată, și salariații stagiari vor primi un bonus de până la 1.250 de euro. 

"Aţi constatat acest lucru la casa de marcat din supermarket sau la benzinărie: inflaţia face viaţa noastră mai scumpă", se arată într-un document intern al grupului italian. 

Guvernul federal de la Berlin a decis un al treilea pachet de măsuri pentru contracararea inflației, în valoare de circa 65 de miliarde de euro. În cadrul acestuia, autoritățile permit angajatorilor să  acorde bonusuri de până la 3.000 de euro, fără plata taxelor, până în 2024. 

Circa 50% dintre companiile germane vor acorda aceste ajutoare salariaților, potrivit unui sondaj WTW. 

Subsidiara germană a UniCredit, HypoVereinsbank, are circa 14.00 de angajați, fiind a doua piață pentru grupul italian, cu active de 287 de miliarde de euro în 2018. 

UniCredit este prezentă în 14 state UE, printre care și România. 

 

×
Subiecte în articol: unicredit germania bonus