x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe UPDATE Afganistan: Confruntări între talibani şi protestatari. Cel puţin trei persoane au fost ucise

UPDATE Afganistan: Confruntări între talibani şi protestatari. Cel puţin trei persoane au fost ucise

18 Aug 2021   •   16:00
UPDATE Afganistan: Confruntări între talibani şi protestatari. Cel puţin trei persoane au fost ucise

Talibanii au deschis focul, miercuri, asupra a sute de protestatari, în oraşul Jalalabad. Cel puţin trei demonstranţi au fost împuşcaţi mortal, scrie Reuters.

Protestatarii nu recunosc regimul taliban şi au vrut să amplaseze drapelul naţional al Afganistanului într-o piaţă din centrul oraşului Jalalabad, situat la 150 de kilometri est de Kabul.

Militanţi talibani au deschis focul spre protestatari. Bilanţul preliminar al incidentului este de cel puţin trei morţi şi zeci de răniţi.

Anterior, cel puţin 17 persoane au fost rănite în cursul unei busculade produse la intrarea în Aeroportul din Kabul. Cel puţin şapte persoane au murit, în ultimele zile, în violenţele produse în incinta aeroportului. Trupele americane au anunţat că au împuşcat mortal doi indivizi înarmaţi.

Insurgenţii talibani afgani au ocupat numeroase provincii din Afganistan, inclusiv zone din capitala ţării, Kabul. Preşedintele Ashraf Ghani a părăsit Afganistanul. Mişcarea talibanilor afgani a anunţat o amnistie pentru toţi funcţionarii din cadrul fostei Administraţii de la Kabul şi a cerut reluarea activităţilor instituţiilor. În schimb, prim-vicepreşedintele afgan Amrullah Saleh a declarat, marţi seară, că el este preşedintele interimar "legitim" al Afganistanului, semnalând că va organiza rezistenţa armată contra insurgenţilor talibani.

Mediafax

ȘTIRE INIȚIALĂ Cel puţin 17 persoane au fost rănite, miercuri, în cursul unei busculade produse la intrarea în Aeroportul din Kabul, afirmă un oficial din cadrul Alianţei Nord-Atlantice (NATO), scrie Reuters.

Incidentul a fost cauzat de aglomeraţie, dar nu au fost semnalate atacuri ale insurgenţilor talibani în incinta aeroportului.

Mii de civili afgani încearcă să intre în Aeroportul din Kabul pentru a părăsi Afganistanul, în contextul preluării puterii de către insurgenţii talibani. Cel puţin şapte persoane au murit, în ultimele zile, în violenţele produse în incinta aeroportului. Trupele americane au anunţat că au împuşcat mortal doi indivizi înarmaţi.

Numeroase ţări occidentale continuă operaţiunile de evacuare a membrilor personalului diplomatic şi umanitar din Afganistan. Statele Unite au anunţat că insurgenţii talibani au dat asigurări că vor permite operaţiunile de evacuare. Mii de militari americani şi sute de britanici se află în aeroport pentru menţinerea securităţii.

Insurgenţii talibani afgani au ocupat numeroase provincii din Afganistan, inclusiv zone din capitala ţării, Kabul. Preşedintele Ashraf Ghani a părăsit Afganistanul. Mişcarea talibanilor afgani a anunţat o amnistie pentru toţi funcţionarii din cadrul fostei Administraţii de la Kabul şi a cerut reluarea activităţilor instituţiilor. În schimb, prim-vicepreşedintele afgan Amrullah Saleh a declarat, marţi seară, că el este preşedintele interimar "legitim" al Afganistanului, semnalând că va organiza rezistenţa armată contra insurgenţilor talibani.

Preşedintele SUA, Joseph Biden, şi-a atras critici dure pe plan intern şi la nivel internaţional din cauza retragerii în mod brusc a trupelor din Afganistan.

Mediafax

×
Subiecte în articol: afganistan kabul talibani