x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Uraganul Gustav transformă New Orleans într-un "oraş-fantomă"

Uraganul Gustav transformă New Orleans într-un "oraş-fantomă"

01 Sep 2008   •   00:00

New Orleans s-a transformat într-un "oraş-fantomă", doar 10.000 de locuitori rămânând acolo, după ce mii de persoane au părăsit oraşul înaintea trecerii uraganului Gustav, a declarat duminică primarul din New Orleans,



Uraganul Gustav s-a abătut asupra coastelor statului american Louisiana 

Uraganul Gustav s-a abătut, luni dimineaţă, asupra coastelor statului Louisiana, urmând să atingă regiunile continentale în jurul după-amiezii, potrivit Centrului Naţional pentru Uragane din Miami, citat de CNN.

Deşi meteorologii au avertizat că Gustav s-ar putea intensifica înainte de a atinge regiunile continentale, posibilitatea ca uraganul să devină unul de categoria patru, aşa cum avertizaseră autorităţile, este destul de redusă.

Aproape toţi cei două milioane de locuitori din zonele de coastă ale statului Louisiana şi din oraşul New Orleans au fost evacuaţi, în cursul nopţii de duminică spre luni, din calea uraganului Gustav.

Transporturile rutiere, feroviare şi aeriene spre şi dinspre New Orleans au fost suspendate imediat ce primele rafale puternice vânt s-au abătut asupra oraşului. Potrivit comandantului poliţiei locale, doar 10.000 de locuitori au rămas în locuinţele lor din New Orleans, refuzând să părăsească zona.

Un program computerizat de simulare a calamităţilor naturale preconizează pagube în valoare de 32,8 miliarde de dolari după distrugerea a circa 75.000 de imobile în urma uraganului Gustav.

La ora 02.00 (10.00, ora României), meteorologii au anunţat că Gustav este un uragan de categoria trei şi că se află la 275 de kilometri sud-sud-est de oraşul New Orleans, îndreptându-se spre coastele statului Louisiana cu viteze de până la 22 de kilometri pe oră.

Gustav a provocat moartea a cel puţin 51 de persoane în sud-vestul insulei Haiti şi în Republica Dominicană, înainte de a se abate asupra Cubei, unde 250.000 de locuitori au fost evacuaţi din calea uraganului.


New Orleans s-a transformat într-un "oraş-fantomă", doar 10.000 de locuitori rămânând acolo, după ce mii de persoane au părăsit oraşul înaintea trecerii uraganului Gustav, a declarat duminică primarul din New Orleans, citat de AFP.

"Credem că maximum 10.000 de persoane trebuie să rămână în oraş. Este un adevărat oraş-fantomă", a declarat primarul Ray Nagin, precizând că poliţia estimează că cel puţin 327.000 de persoane au părăsit oraşul.

"Dacă există cea mai mică zonă unde oamenii nu au fost evacuaţi, probabil este vorba despre persoane care deţin mijloacele necesare (pentru a rămâne) şi care locuiesc în zone ale oraşului care nu au fost niciodată inundate” de uraganul Katrina, care a devastat New Orleans în august 2005, a apreciat el.

Peste 1.800 de persoane au murit in Louisiana şi în statele învecinate în urma trecerii uraganului Katrina, şi o mare parte a oraşului New Orleans a fost acoperită de ape.

Primarul a precizat că a discutat la telefon cu preşedintele american George W. Bush, criticat în 2005 pentru reacţia târzie a autorităţilor federale.
"Amândoi suntem mulţumiţi de modul în care se desfăşoară procedurile în prezent", a precizat el. "Diferenţa dintre cazul prezent şi Katrina este că noi ştiam cum trebuie să acţionăm în momentul venirii uraganului Katrina, însă pur şi simplu nu aveam mijloace. De această dată le avem”, a adaugat Nagin.
Mediafax

×
Subiecte în articol: externe new orleans orleans gustav